Ieri, 20 iunie, s-a săvârşit din viaţă la numai 51 de ani actorul James Gandolfini.
Aflat într-o vacanţă la Roma, talentatul artist a suferit, se pare, un atac de cord.
Interpret de forţă şi fineţe, James Gandolfini era aproape necunoscut înainte de a fi distribuit în rolul principal al serialului HBO Clanul Soprano / The Sopranos, care a fost declarat unul dintre cele mai bune producţii de televiziune din toate timpurile. Gandolfini însuşi a câştigat trei premii Emy pentru rolul lui Tony Soprano.
Vreme de şase sezoane a interpretat cu mare succes rolul unui cap de familie mafiotă, a unui naş contemporan italo-american din New York, dând noi accepţiuni unui subiect care, după pelicule celebre, ar fi putut părea perimat. Un mafiot cu o psihologie subtilă şi crudă, dar şi cu sensibilităţi, anxietăţi şi atacuri de panică tratate la psihanalist, într-o terapie care a devenit probabil una dintre cele mai celebre de pe mapamond.
Andrew Collins şi Andrew Pulver discută despre marele actor care a fost James Gandolfini
A fost un mare timid în viaţa de zi cu zi, dar un actor complex şi de o mare inteligenţă şi subtilitate emoţională, care s-a remarcat şi într-alte, nu multe filme, precum recenta superproducţie multiplu nominalizată la Oscar Zero Dark Thirty.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
S-a (l-am) remarcat si in "In the loop" (2009)
Corect, unde a facut un rol foarte inteligent, de general mana forte. Ca si in The Last Castle, un film patriotic facut probabil omagial pentru un Robert Redford la senectute, dar unde adevarata vedeta este, in opinia mea, James Gandolfini, care intruchipeaza cu o mare economie de mijloace pe comandantul sadic psihopat si perfect integrat social si regulamentar al unei unitati disciplinare a armatei.