Rommel, vulpea deşertului

Hitler îi dispreţuia pe generalii Wehrmachtului, cu excepţia feldmareşalului Erwin Rommel. Şi totuşi, cei doi erau altfel făcuţi. Hitler îşi dorea mai presus de orice să cucerească Europa şi să-i extermine pe evrei; el voia distrugerea Germaniei. I se confesase lui Goebbels că nu-i aprecia prea mult pe aceşti mari blonzi, un pic prea moi. Japonezii, adăugase, se ridicau în schimb la înălţimea ambiţiilor sale.

Rommel, pe de altă parte, era un soldat care se consacrase exclusiv artei războiului – Un război fără ură, cum sună de altfel şi titlul cărţii sale. Orice război care nu are la bază reflecţia intelectuală sfârşeşte, după el, într-o lungă serie de orori absurde.

Războiul, spunea, e un fenomen social mult mai complex decât şahul. Combinaţiile sunt infinit mai numeroase, iar unele scapă oricărei analize logice.

Cuvântul de ordine a lui Hitler:

Învingeţi sau muriţi

îl consterna. E prea pueril, credea Rommel. Şi a sosit şi ziua în care s-a întors împotrivă-i. Dar Rommel era prea popular, chiar şi printre duşmani, pentru ca Hitler să se debaraseze de el la fel de uşor ca de conspiratorii din 20 iulie 1944. A avut dreptul la funeralii naţionale. Adevărul nu a ieşit la iveală decât după capitularea Germaniei.

Doi actori gigantici l-au încarnat pe Rommel pe marile ecrane: Erich von Stroheim în Five Graves to Cairo de Billy Wilder (1943) şi James Mason în The Desert Rats de Henry Hathaway (1953). În timp ce lui Stroheim imaginea de ofiţer german îi vine ca turnată (ceea ce e aproape genetic la el, în pofida originilor sale evreieşti şi vieneze), lui James Mason abia dacă i se potriveşte uniforma de general nazist. E nevoie să aşteptăm sfârşitul întortocheatei anchete a lui Henry Hathaway asupra sinuciderii lui Rommel pentru ca acesta să devină credibil. James Mason, studentul în arhitectură de odinioară, de la Cambridge, se simte mai în largul său ca intelectual elveţian puţin pervers în Lolita decât ca interlocutor al Führer-ului.

Dar tocmai onestitatea sa, lipsa sa de cinism din rolul lui Rommel, ca şi îndoielile şi stângăciile sunt cele care îl metamorfozează în ceea ce îi repugnă mai mult: într-un trădător. Desigur, în felul lui. Fără să-şi asume până la capăt. Fără să-şi dea seama că eroismul adevărat stă mai puţin în acele bătălii din deşert pe care le poartă în fruntea Afrika Korps şi mai mult în negarea a tot ce crezuse. Churchill îi va aduce un vibrant omagiu. Sunt ultimele imagini din filmul lui Hathaway.