Un dialog improbabil

– Fac progrese, spune Cioran.
– Cum aşa? întreabă Sartre.
– Am uitat bunătatea şi dreptatea, răspunde Cioran.
– E bine, remarcă Sartre, dar nu ajunge.

Când se revăd, Cioran spune:
– Am făcut progrese.
– Cum aşa? se interesează Sartre.
– Am uitat riturile şi muzica, explică Cioran.
– E bine, observă Sartre, dar nu ajunge.

Când se reîntâlnesc, Cioran spune iar:
– Am făcut progrese.
– Cum aşa? întreabă Sartre.
– Pot locui în uitare, răspunde Cioran.
– Ce vrei să spui? întreabă Sartre, intrigat.
– Am renunţat la membre, mi-am concediat vederea şi auzul, am pierdut conştiinţa de sine şi a lucrurilor şi sunt complet detaşat: iată ce înţeleg prin a locui în uitare.

Sartre spune: Dacă nu mai ai nici un obstacol în cale, nici prejudecăţi, dacă ai împăcat metamorfozele realităţii, înseamnă că nu mai eşti supus nici unei constrângeri. Ai devenit un înţelept. Îngăduie ca eu, Jean-Paul, să-ţi devin discipol.

E probabil, dar nu-i sigur, ca acest dialog să fi avut loc între un călugăr taoist şi Confucius. Sau poate că a existat doar în visul unui înţelept…