Asigurarea prosperităţii poporului său nu este de ajuns pentru a evita eventualele contestaţii. Turcia ar trebui să înregistreze o creştere economică de 3,2% în 2013 şi de 4% în 2014, potrivit previziunilor Comisiei Europene, faţă de -0,4% şi +1,2 pentru zona euro. Dar sute de mii de persoane au ieşit în stradă pentru a contesta politica şi puterea premierului lor Recep Tayyip Erdoğan. Iar manifestaţiile par să fie bine pornite pentru a dura, chiar şi fără violenţele spectaculoase din primele zile.
Situaţia economică şi socială nu este primul motiv al contestării, care a izbucnit de fapt în marginea unui proiect de amenajare urbană la Istanbul. Aceasta ar fi deja prima deosebire faţă de primăverile arabe cu care a fost comparată, din plin, mişcarea din piaţa Taksim.
O a doua diferenţă cu Primăvara arabă este că Erdoğan nu este un tiran care a acaparat puterea de la un clan, indiferent la bunăstarea poporului şi sănătatea ţării. Liderul AKP, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, a fost ales de 3 ori, la capătul unor alegeri regulate, şi dispune de o cotă de popularitate invidiată de mai mulţi lideri europeni.
Este de altfel paradoxal să doreşti identificarea evenimentelor turceşti cu cele din lumea arabă, după ce s-a explicat atât de mult şi atât de des vocaţia europeană a Turciei. Dar de zece ani încoace, apărătorii aderării Turciei la UE au confundat politica modernizării, condusă de Erdoğan cu dorinţa clară de a-şi europeniza ţara.
Exceptând posibilitatea de a crede că civilizaţia europeană se rezumă la creşterea economică şi a unor alte noi centre comerciale, sau ca Europa să aibă un monopol intelectual asupra celei mai mici măsuri democratice din afara UE, ambiţia primului ministru turc pentru ţara sa nu făcea din acesta din urmă un candidat ideal la adeziune. Manifestaţiile din piaţa Taksim ne amintesc că proiectul AKP creionează o cale particulară, conformă cu identităţiile multiple şi uneori contradictorii ale Turciei: un pod între două continente, intersecţie a mai multor culturi, musulmană, post-otomană şi kemalistă.
Această politică a avut marele avantaj de a scoate Turcia din rolul său de pion strategic al NATO şi de furnizor al forţei de muncă avantajoase. Turcia este de acum înainte un partener comercial important şi o putere politică pe care se poate conta. Iar diaspora turcească, cu tineretul său adeseori bi-naţional şi multicultural, poate de acum înainte să întreprindă drumuri dus-întors cu o ţară dinamică, în beneficiul tuturor.
Acest tineret turc, deschis spre lume şi care trăieşte din fructele creşterii economice generate de Erdoğan, este vârful de lance al contestării. Căci el aspiră la o calitate a vieţii care să nu se limiteze la oportunităţi. Acestui tineret, şi manifestanţilor de diverse vârste care îl urmează, îi pasă de mediul înconjurător, vrea să scape de sub puterea religiei. El doreşte să fie ascultat şi respectat de putere.
Pentru Uniunea Europeană care, cu doar patru zile înainte de manifestaţiile de la Istanbul, anunţa dorinţa sa de a relansa discuţiile asupra aderării, situaţia este inconfortabilă. Recep Tayyip Erdoğan, care califică manifestaţiile ca fiind „teroriste” şi păstrează în închisoare mai mulţi jurnalişti decât China sau Iranul, rămâne el oare un garant al bunelor relaţii Turcia-UE? Interesul său pentru modelele rus şi chinez mai este oare el compatibil cu obiectivele strategice şi principiile UE?
Erdoğan dispune încă, totuşi, de o largă bază politică, şi nici kemaliştii, nici kurzii, nici comuniştii sau aleviţii nu constituie deocamdată o alternativă credibilă pentru puterea sa. După ce a tot tergiversat o jumătate de secol, UE va trebui să se interogheze asupra a ce reprezinta Turcia cu adevărat pentru ea, la ce relaţie vrea să construiască cu ea. În timp ce o parte a poporului turc aspiră la mai multă libertate a se situa între două extreme ar fi cea mai proastă alegere.
Eric Mauriceeste jurnalist francez. A lucrat la Courrier international şi este redactor-şef al Presseurop. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Preluat (parţial) din Presseurop
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.