Europa, deprimată şi în recesiune

Arcadio

Liderii europeni sunt foarte abili în elaborarea de noi reglementări, dar, de câţiva ani, nu au fost în stare să rezolve o criză economică. Cifrele economice publicate recent de Eurostat sună precum o condamnare la moarte; Europa se îndreaptă cu viteză spre prăpastie, iar frânele nu mai funcţionează de mult.

În primele trei luni ale anului 2013, economia zonei euro s-a contractat cu 1% faţă de anul precedent, iar economia celor 27 de state membre UE s-a contractat cu 0,7%. Teoretic, toate ţările au ajuns în zona roşie: economia Greciei a scăzut cu 5,3%, a Republicii Cipru cu 4,1%, a Portugaliei cu 3,9%, a Italiei cu 2,3%, a Spaniei cu 2%.

Finlanda şi Olanda au avut şi ele scădere economică, în timp ce economia Austriei a stagnat. Franţa se află oficial în recesiune. Germania a avut creştere economică, dar doar raportat în mod comparativ la cifrele trimestriale. Peste tot disperare şi sărăcie.

O prăpastie evidentă

În mod interesant, mulţi politicieni europeni spun acelaşi lucru, dar nimeni nu pare pregătit să bată cu pumnul în masă şi să se opună Berlinului, în opinia căruia „stimularea cererii” echivalează cu creşterea inflaţiei (un concept-tabu rămas de la hiperinflaţia din timpul Republicii Weimar) şi cu acordarea de fonduri suplimentare de către contribuabilii germani unor state rămase fără bani precum Grecia sau Spania.

La nivel de limbaj, deja este evidentă o prăpastie între Germania şi statele sud-europene îndatorate. În Irlanda se spune austerity, în Spania austeridad, în Italia austerità, în Franţa austérité – toate derivând din cuvândul latin austerus, cu sensul de „strict, sever, ascetic”. În schimb, în Germania, se spune Sparkurs – „parcurs spre economisire”. Ceva raţional, inteligent şi sănătos. În Germania, dacă îţi gestionezi resursele în mod cumpătat, eşti demn de cel mai mare respect.

Politica Berlinului nu este motivată doar de pragmatism, ci şi de valori fundamentale,

explică, într-un interviu, Ulrich Beck, un cunoscut economist german.

Criticile faţă de ţările care au cheltuieli exagerate sunt o chestiune ce ţine de morală. Din punct de vedere sociologic, o astfel de atitudine îşi are originea în etica de tip protestant. Dar este şi o chestiune ce ţine de raţionalismul economic. Guvernul german asumă rolul unui profesor care învaţă statele sud-europene să îşi reformeze economiile,

adaugă Beck.

Scrisori către Angela

Doar că acest profesor nu beneficiază de prea multă simpatie. Până acolo încât, la recentul concurs Eurovision, Germania a suferit o înfrângere umilitoare: Natalie Horler, cu melodia Glorious (Glorios), s-a clasat abia pe locul 21 din 26 de concurenţi. Comentatorii postului de televiziune german ZDF nu aveau niciun dubiu:

Nu ne mai place nimeni din Europa.

Imaginea cancelarului Angela Merkel îmbrăcată în uniformă SS a devenit un element de rutină pe primele pagini ale tabloidelor din Grecia. Dar a apărut şi o nouă tendinţă: politicieni din anumite ţări au început să îi trimită scrisori cancelarului Merkel, cerându-i să nu îi mai supună numeroaselor teste şi examene. O roagă să aibă înţelegere şi îngăduinţă. Dar sugerează şi că Merkel are atitudinea actuală pentru a-şi creşte şansele în alegerile parlamentare federale, programate în septembrie.

Doamna Merkel nu este dispusă să atenueze politica de tip Sparkurs de teamă să nu îndepărteze alegătorii germani. Duarte Marques, un deputat din cadrul Partidului Social-Democrat din Portugalia, oferă argumente într-o scrisoare adresată liderului german:

Germania refuză să recunoască efectele reale ale politicii de austeritate. Este o manifestare de oportunism, întâlnită rar, până acum, în rândul elitelor germane. O abordare nedemnă de o ţară care, la un moment dat, pe vremea cancelarului Helmut Kohl, a avut curajul de a asuma responsabilitatea pentru Europa, uneori ignorând propria opinie publică. Domnul Kohl făcea parte dintr-o generaţie de oameni politici care sunt greu de găsit în Europa actuală.

Cifrele sunt clare

Astfel de scrisori pot doar să stârnească iritarea Berlinului, care ar putea adopta o atitudine şi mai intransigentă. Ideea unei Germanii

care să îşi asume responsabilitatea pentru Europa

este interpretată constant la Berlin ca îndemnând

Germania trebuie să ofere mai mulţi bani.

Dar nu va oferi. Nici Portugaliei, nici Greciei, nici oricărei alte ţări. Doar că politica de tip Sparkurs – lăudată atât de mult de doamna Merkel – nu produce nici ea rezultatele aşteptate. Un ziar portughez a publicat recent o comparaţie între indicatorii economici de acum doi ani – când Portugalia se afla în braţele afectuoase ale troicii şi a fost forţată să aplice măsuri de austeritate – şi perioada actuală.

Cifrele sunt elocvente: rata şomajului a crescut de la 12,9 la 18,2%; deficitul bugetar a crescut de la 4,4 la 5,5% din PIB; datoria publică a crescut de la 106 la 123 % din PIB. Nu prea se văd îmbunătăţiri. Nu este de mirare că aproximativ 240 000 de oameni – 2,5 % din populaţie – au părăsit Portugalia din 2011 până acum. Postul public de televiziune portughez RTP a difuzat de curând un reportaj despre imigranţii portughezi care muncesc în Marea Britanie.

Un arhitect, un medic stomatolog, doi asistenţi medicali, două asistente medicale: toţi sunt fericiţi că au putut ieşi din mlaştină. Una dintre tinere este atât de entuziasmată în legătură cu perspectiva de a lucra la un spital din Northampton, oraş situat la 100 de kilometri nord de Londra, încât sare pur şi simplu în faţa camerei de luat vederi.

Nimeni nu se gândeşte să revină acasă.

Poate, într-o bună zi,

spune cineva. Un sociolog afirmă, în emisiune, că mulţi tineri sunt deprimaţi şi că există un val de emigrare nu doar spre Marea Britanie, ci şi spre fostele colonii portugheze: Brazilia şi Angola. Ne putem imagina un afiş postat în zona euro: „Locuri de muncă disponibile. În Rio de Janeiro”. Interesant, nu-i aşa?