 |
| Actorul Shia LaBeouf (imagine) a declarat că va filma scene de sex real, nesimulat, pentru filmul Nimfomaniac (sursa: http://collider.com/shia-labeouf-nymphomaniac-sex/) |
Nu mai rămâne nimic de văzut: de aceea se apleacă oamenii, se apropie şi adulmecă această hiperasemănare halucinantă, spectrală în bonomia sa. Ei se apleacă să verifice acest fapt stupefiant: o imagine în care nu este nimic de văzut.
Obscenitatea constă tocmai în faptul că nu este nimic de văzut. Ea nu este sexuală, ci ţine de ordinul realului. Spectatorul se apleacă nu din curiozitate sexuală, ci pentru a verifica textura pielii, textura infinită a realului. Poate că în asta constă azi veritabilul raport sexual: în a verifica până la ameţeală obiectivitatea inutilă a lucrurilor. In numeroase cazuri, imaginarul nostru erotic şi pornografic, toată această panoplie de sâni, de fese, de sexe, nu are alt sens decât să exprime obiectivitatea inutilă a lucrurilor. Nuditatea nu mai serveşte decât ca tentativă disperată de a confirma existenţa unui lucru. Fundul nu mai este decât un efect special. Sexualul nu mai este decât un ritual al transparenţei. Odinioară trebuia ascuns, astăzi el este cel care serveşte la ascunderea puţinului de realitate participând şi el, bineînţeles, la această pasiune dezincarnată.
De unde vine atunci fascinaţia unor asemenea imagini? Cu siguranţă că nu din seducţie (seducţia este întotdeauna o sfidare la adresa pornografiei, a acestei obiectivităţi inutile a lucrurilor). De fapt, noi nici nu mai uităm la lucruri. Pentru ca să existe privire, trebuie ca un obiect să se ascundă şi să se dezvăluie, să dispară în fiecare moment, de aceea există în privire un fel de oscilaţie. Aceste imagini, dimpotrivă, nu sunt prinse întrun joc de apariţii şi dispariţii. (…)
Într-o imagine, anumite părţi sunt vizibile, iar altele nu, părţile vizibile le fac pe celelalte invizibile, se instalează un ritm al apariţiei şi al secretului, o linie de fluctuaţie a imaginarului. În timp ce aici totul este de o vizibilitate egală, totul împărtăşeşte acelaşi spaţiu fără profunzime. Iar fascinaţia vine tocmai din această dezincarnare (estetica dezincarnării despre care vorbeşte Octavio Paz). Fascinaţia este pasiunea dezincarnată a unei priviri fără obiect, a unei priviri fără imagine.
De multă vreme spectacolele noastre mediatizate au depăşit pragul stupefacţiei. O stupefacţie produsă de o exacerbare vitrificată a corpului, de o exacerbare vitrificată a sexului, de o scenă goală pe care nu se întâmplă nimic şi de care totuşi privirea este plină.
(…)
Dorim noi această fascinaţie? Dorim noi această obiectivitate pornografică a lumii? Cum am putea şti? Există fără îndoială un vertij colectiv al saltului în obscenitatea unei forme pure şi goale, în care se joacă în acelaşi timp lipsa de măsură a sexualului şi descalificarea lui, lipsa de măsură a vizibilului şi degradarea lui. Această fascinaţie atinge în egală măsură şi arta modernă, al cărei obiectiv este literalmente de a deveni de neprivit, de a sfida orice seducţie a privirii. Arta modernă nu mai exercită decât vraja dispariţiei sale.
Dar această obscenitate şi această indiferenţă nu conduc neapărat la un punct mort. Ele pot redeveni valori colective; se poate observa, de altfel, cum se reconstituie în jurul lor noi ritualuri, ritualurile transparenţei. Pe de altă parte, noi nu facem, fără îndoială, decât să jucăm comedia obscenităţii şi a pornografiei, aşa cum alţii îşi joaca o comedie a ideologiei şi a birocraţiei. (…)
Eliberare sexuală, pornografie omniprezentă, informaţie, participare, expresie liberă dacă toate acestea ar fi adevărate, ar deveni insuportabile. Dacă ar fi adevărate, am trăi cu adevărat în obscenitate, adică în adevărul gol, în pretenţia nebună a lucrurilor de a-şi exprima adevărul. Din fericire, destinul lor ne protejează căci, la urma urmelor, atunci când vor să se verifice, ele se reversibilizează întotdeauna şi recad în secret.
Despre sex, nimeni nu ar putea să spună dacă a fost eliberat sau nu, dacă nivelul plăcerii sexuale a crescut sau nu. În sexualitate, ca şi în artă, ideea de progres este absurdă. Dimpotrivă, obscenitatea şi transparenţa progresează ineluctabil, tocmai pentru că ele nu mai sunt de ordinul dorinţei, ci de ordinul freneziei imaginii. Solicitarea şi voracitatea, în materie de imagini, cresc fără măsură. Ele au devenit veritabilul nostru obiect sexual, obiectul dorinţei noastre.
(Fragmente din Celălalt prin sine însuşi de Jean Baudrillard, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 1997)
Nu as folosi in psihologie termenul 'pornografie', decit doar cu precizarea că este o apreciere din afara lumii noastre, a psihologilor (mă trec și eu în categoria asta).
Ce înteleg eu mai greu, oarecum, la voi psihologii profesionisti este abundenta de termeni fara legatura cu sufletul. Sînt multe vorbe tare seci, într-o succesiune nu o dată scrîșnită.
Uneori nu as baga mina-n foc de faptul că ati apucat sa va rezolvati din ale interiorului. Ceea ce poate nu e rau, pentru a practica meseria pe care v-ati ales-o…
Daca remarcile dv privesc strict acest articol, termenii despre care vorbiti nu apartin jargonului psihologic. Fragmentul citat este al lui Jean Baudrillard care a fost un impresionant filosof si sociolog francez.