Laurenţiu Zloteanu: Complică-te la persoana I sau aşează-te pe ouă

Schiţofrenezia

La 14 august 2013 a avut loc vernisajul primei mele expoziţii personale, intitulată Schiţofrenezia. Numele expoziţie este o tălmăcire a titlului dat uneia dintre lucrările mele, fapt ce s-a datorat colaborării dintre mine şi Dorina Cioplea, art-curator. Lucrările au putut fi văzute în perioada 14-28 august în spaţiul neconvenţional de la cafeneaua-galerie Alandala (strada Aurel Vlaicu nr. 70). Întâmplarea face ca întregul eveniment să fie extrem de bine organizat, aducându-şi aportul Monica Măgureanu de la NeiPandorra.ro, Agentiadecarte.ro – şi nu în ultimul rând cei apropiaţi mie, familia mea.

Baby Boy Had a Dream

O bună întrebare este cum de m-am orientat spre o modalitate artistică de expresie. Mă întreb dacă am avea „curajul” să adresăm această întrebare copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani. Eu cred că a te exprima artistic reprezintă rezultatul unui travaliu interior în încercarea de a te conecta cu lumea înconjurătoare. A da un sens celor ce nu pot fi verbalizate, limbajul având cutumele şi limitele sale, şi a surprinde emoţiile în imagini, reprezentări, mai exact a simboliza trăsăturile propriei personalităţi, nu reprezintă altceva decât un fel de re-întoarcere la sinele real, autentic, renunţând la introiecţiile şi regulile de exprimare impuse, asimilate sau de voie, sau de nevoie, în cursul dezvoltării fiecăruia dintre noi, pentru a re-stabili un contact cu tine însuţi şi pentru a reuşi să păstrezi şi legătura cu lumea exterioară.

Talentul, sau „nebunia” artistică cum îmi place s-o numesc, l-am dobândit, l-am păstrat şi l-am fructificat în cadrul terapiei mele individuale cu un învăţător-terapeut. O parte din lucrările pe care le am la îndemână reprezintă un fel de umbre ale relaţiei şi ale procesului terapeutic în care sunt implicat.

Blestem

Care-mi sunt sursele de inspiraţie? Aceasta este o întrebare cu greutate. Pentru că arta mea este realizată într-o manieră instinctivă, inconştientă, caut să mă folosesc doar de propria mea experienţă, bineînţeles în cadrul unei confruntări cu inconştientul meu. Dacă vreţi, când desenez de fapt asociez liber. Nedorind să creez un soi de polemică în jurul acestei întrebări, voi recunoaşte doar faptul că sunt extrem de interesat de orice lucru sau aspect al vieţii de ne-gândit. Şi deseori, emoţiile mele sunt de ne-gândit.

God Can Dance

Mă simt extrem de aproape de curentul artistic denumit outsider art. Din punct de vedere al regulilor de marketing, acest tip de artă se vinde şi se promovează datorită unei imagini create în jurul acestui termen, fiind deseori considerată arta oamenilor cu dizabilităţi psihice sau fizice, sau marginalizaţi social. Însă aceasta este doar părerea mea. Termenul de outsider art nu reprezintă altceva decât un echivalent în limba engleză al artei brute. Arta brută nu reprezintă altceva decât creaţia în forma ei cea mai directă şi cea mai spontană, ne-cizelată, „naturală”. Operele din cadrul acestui curent sunt unice, extrem de originale. Marea majoritate a celor ce reprezintă (fără voia lor) acest curent nu se consideră artişti şi ei nu cred că produc artă. Până în zilele noastre, termenul de artă brută şi-a găsit ramificaţiile sale în încercarea de a surprinde mai multe realităţi psihice şi emoţionale ale celor ce o practică. Aşadar avem: artă brută, neuve invention, outsider art, artă populară, artă marginală, artă singulară, artă vizionară, artă intuitivă, artă naivă. Acestea mai pot fi „traduse” şi prin următoarele curente: artă în afara normelor, artă modernă rustică, artă primitivă, artă crudă, artă ignorantă, artă onirică, arta şamanismului, artă spontană, arta îngerilor, arta spirituală, arta marginală. Şi toţi aceşti termeni nu reprezintă altceva decât derivaţii ale conceptului socio-cultural outsider art.

Toate aceste curente artistice nu înfăţişează altceva decât fluxul şi re-fluxul creaţiei mele.

Nu îmi face plăcere să mă compar cu vreun alt artist. Eu însumi nu mă consider ca fiind un artist. Sunt doar un om din 7 miliarde de oameni. Nu îmi permit să mă compar decât cu cel care am fost cândva, sau cu cel pe care mi-l imaginez ca fiind tot eu. În schimb, sunt foarte atent la ceea ce verbalizează privitorii lucrărilor mele. Cei mai mulţi mi-au declarat faptul că observă anumite influenţe ale culturii mexicane, în special ale culturii aztecilor. Ca stil eu mă regăsesc în arta culturii mayaşilor. Planul imaginilor mele este bidimensional. Ceea ce conferă o imagine a spiritualităţii, tehnica bidimensională fiind folosită încă din perioada preistorică. Şi cu toate acestea re-simt un puternic atasament faţă de opera lui Jean-Michel Basquiat. Dar nu ofer acest exemplu în termeni de comparaţie, ci în termeni de identificare. Cred că din lucrările lui am învăţat faptul că (iar aceasta este una dintre mantrele mele): eu sunt ceea ce sunt când desenez despre asta.

80 la sută lucările mele sunt autobiografice. Doar că asta nu se poate observa din punct de vedere estetic. Tocmai pentru că îmi place să upgradez autobiografia la ceea ce sunt eu în momentul creaţiei.

Indelebilitate ilustrează confruntarea cu experienţele din trecutul fiecăruia şi obişnuinţa de ne agăţa de diferitele aspecte neplăcute ale propriilor noastre personalităţi.

Metaforic vorbind – nu crede, cercetează! – eu cred foarte mult în aşa-zisele călătorii spirituale. În cadrul terapiei mele am învăţat să înţeleg faptul că viaţa este doar un proces continuu al cunoaşterii de sine.

Valoarea terapeutică – reprezintă încercarea mea de a-mi restabili sinele terapeutic, privind din capul meu cele două stări contractidorii şi totodată existenţiale ale vieţii psihice şi emoţionale: bine şi rău, reuşind astfel să-mi redefinesc neutralitatea.

Complică-te la persoana I sau aşează-te pe ouă – în urma anumitor experienţe de viaţă am descoperit faptul că uneori luarea unei decizii provoacă starea denumită în termeni psihologici ambivalenţă. Pe de-o parte trigger-ul este la mine, pe de altă parte nu vreau să accept asta.

F.U.B.A.R. – fucked up beyond all recognition – reprezintă încercarea mea de a simboliza conceptul psihologic denumit dubla legătură. Mai simplu spus: oricum ai da-o e nasol! Imaginea nu este altceva decât o „poză” a unei experienţe trăite în realitatea comună.

E periculoasă distincţia dintre om şi animal, în măsura-n care noi suferim din cauza asta – oamenii simt, şi sunt mult mai afectaţi de propriile lor emoţii, decât fiinţele ce aparţin regnului animal.

Every border has a line – eu cred că este reprezentarea fidelă a personalităţii borderline. Personalitatea „la limită”.

Acelaşi drum, doar suferinţa diferă – este încercarea mea, inconştientă, de a simboliza relaţia terapeutică.

Ţigările de ce’s făcute – ilustrează într-o manieră ironică dependenţa de nicotină.

Depression – imaginea a rămas cu mine de îndată ce am încercat să înţeleg starea si situaţia emoţională a celor internaţi în spitalele de psihiatrie din Bucureşti, atingând totodată un nivel inconştient al propriei mele personalităţi.

Procreation – nu am ştiut nici o secundă, în timpul creaţiei, până unde voi merge cu această imagine, şi totuşi am descoperit un dumnezeu şi creaţia sa.

În anul 2011 am absolvit o facultate de psihologie. Am ştiut că voi urma cursurile unei astfel de facultăţi încă de la vârsta de 15 ani. De mic copil mi-am dorit foarte mult să înţeleg lumea înconjurătoare prin prisma unei reîntoarceri în străfundurile personalităţii mele. Încă din perioada micii copilării şi chiar şi în adolescenţă am fost o persoană extrem de perspicace în ceea ce priveşte înţelegerea relaţiilor interumane. Totodată, cred foarte mult în puterea schimbării ce există înăuntrul fiecărei fiinţe, şi cred foarte mult în puterea vindecătoare a unei relaţii terapeutice. În ultimul an de facultate am considerat necesară începerea unui proces terapeutic. Încă din faza iniţială obiectivele mele au fost destul de clare. Vorbesc despre recuperarea identităţii mele şi formarea mea ca psihoterapeut. Până în prezent nu mi-am stabilit structura unui cadru terapeutic în care să activez ca terapeut, cadru fundamentat pe o anume abordare psihoterapeutică. Vreau să lucrez la fundaţia fiinţării mele, şi nu la definirea unei abordări de lucru. Ceea ce înseamnă că mă bucur de multitudinea posibilităţilor din domeniul psihoterapiei. În ciuda faptului că meseria de psihoterapeut nu există în România.