Auto-portret despre cădere: cum să faci doliul după moartea mamei

Există numeroase modalităţi prin care cineva reuşeşte să parcurgă procesul doliului în urma morţii cuiva apropiat. Felul în care artistul american Kerry Skarbakka a ales să împlinească acest proces, după ce s-a confruntat cu experienţa morţii mamei sale, este însă unul inedit: el a captat prin fotografie momente periculoase în jurul unor situaţii riscante pe care Kerry însuşi le premedita şi al căror protagonist era el.
Opera sa constă în imortalizarea unor clipe în care se arunca de pe poduri, stânci, castele, pomi – acţiuni extrem de perioculoase în sine. Ceea ce îl proteja pe artist erau hamurile care îl susţineau în permanenţă.

Seria de fotografii numită Struggle To Right Oneself înfăţişează, vizual, căderea. La un nivel simbolic modul în care artistul a ales să exprime căderea arată suferinţa emoţională adâncă prin care o persoană trece în anumite momente dureroase din viaţa sa.

Lucrările lui Kerry Skarbakka trimit la concepţia filosofică a lui Martin Heidegger care considera existanţa umană un proces de cădere continuă. Personal, aceste fotografii m-au dus cu gândul la unul dintre conceptele pediatrului şi psihanalistului britanic Donald W. Winnicott – spaima de prăbuşire. Această spaimă vine din angoasa bebeluşului în urma procesului de dezintegrare de care el se simte ameninţat. Pentru a tolera sentimentul dezintegrării e nevoie de prezenţa conţinătoare şi liniştitoare a figurii materne. În cazul în care aceasta lipseşte pentru o perioadă mai lungă de timp sau nu reuşeşte să fie suficient de conţinătoare pentru bebeluş, aceste eşecuri maternale se vor traduce în angoasa de prăbuşire a bebeluşului, intolerabilă şi ameninţătoare.