François Hollande, monarh în pericol

François Hollande. Fotomontaj după un portret al lui Louis al XVI-lea,                     pictat de Antoine-François Callet.                                                                                                                                                      PE Sanchez

Poate că François Hollande îl are ca model pe François Mitterrand – un politician machiavelic. Poate că cineva s-ar fi aşteptat ca Hollande să fie un Gerhard Schroeder al Franţei, un reformator dur. Dar, după scandalul Cahuzac, preşedintele Franţei pare a fi din ce în ce mai mult un Louis al XVI-lea în variantă modernă – un rege executat la ghilotină de revoluţionari.

După cinci ani de criză economică şi socială, fără a se întrevedea nicio lumină la capătul tunelului, francezii îşi pierd răbdarea nu doar faţă de politicieni, ci şi faţă de propriile elite. Domnul Hollande, la fel ca Louis al XVI-lea, s-ar putea dovedi a fi o personalitate excepţională în vremuri de excepţie.

Fostul regim al Franţei a căzut, luându-l cu el pe Louis al XVI-lea atunci când privilegiile aristocraţiei nu au mai fost percepute ca fiind contravaloarea serviciilor oferite societăţii. François Hollande ar putea fi perceput în viitor ca victimă a revoltei împotriva elitelor moderne ale Franţei.

O elită politică ruptă de realitatea ţării

Hollande se află în fruntea aristocraţiei politice, care cuprinde atât stânga, cât şi dreapta scenei politice şi care a pierdut contactul cu restul ţării. Micile lor înţelegeri între prieteni au fost acceptate pentru că aportul lor era considerat pozitiv. Dar, în momentul actual, în Franţa şi în întreaga Europă, privilegiile elitelor sunt percepute ca fiind incorecte. Aceasta este una dintre cauzele, dacă nu cumva explicaţia majoră, a ascensiunii unui tip de populism care are caracteristicile neplăcute ale anilor 1930. Spre deosebire de acea perioadă, nu mai există puteri majore care să încurajeze forţele de extremă-stânga sau de extremă-dreapta. Dar o economie slabă şi scandalurile politice alimentează extremismul.

În prezent, criza din Franţa este în primul rând o sursă de preocupare în toate capitalele europene, în principal la Berlin. Desigur, Franţa nu este o excepţie dacă ţinem cont de Spania şi de familia regală afectată de scandaluri sau de sistemul politic paralizat al Italiei.

Dar Franţa este diferită şi are potenţialul de a reprezenta o sursă mai mare de îngrijorare. „Măreaţa Naţiune”, cunoscută pentru statul puternic şi pentru ambiţiile internaţionale, pare să se confrunte cu o criză a regimului politic. Este foarte improbabil ca din acest climat politic care se deteriorează să apară o a Şasea Republică. Dar criza merge mult mai departe de scandalul în care este implicat Jérôme Cahuzac, care a demisionat recent din funcţia de ministru al Bugetului. În funcţia pe care o avea, se presupunea că Jérôme Cahuzac reprezenta rigorismul statului francez; şi, totuşi, a minţit în mod repetat în legătură cu deţinerea unui cont la o bancă din Elveţia.

Aceasta este culminarea unui proces de alienare a cetăţenilor de elite după o serie de evenimente care au erodat încrederea populaţiei în statul francez. În mod parţial, această situaţie reflectă incapacitatea Guvernului de a contracara şomajul, dar, la un nivel mai profund, este vorba despre deteriorarea demnităţii structurilor instituţionale. Nimeni nu a contribuit mai mult la crearea acestei situaţii decât fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, care a combinat domeniul privat cu cel public.

Hotărât să restabilească demnitatea statului, François Hollande doreşte în primul rând să îi liniştească şi să le ofere garanţii francezilor. Dar, navigând cu prudenţă excesivă între logica pieţelor de bonduri (o politică în niciun caz de tip keynesian) şi cea a Partidului Socialist (lipsită de măsuri curajoase pentru liberalizarea pieţei muncii), a obţinut exact rezultatul invers. A încurajat un climat de aşteptări negative şi a alimentat suspiciunile faţă de eficienţa statului.

Regele Louis al XVI-lea a fost un om sincer care a încercat să facă tot ce era mai bun pentru ţara sa, dar nu a reuşit să vadă profunzimea stării de nemulţumire populară, a fost incapabil să îşi controleze anturajul şi a sfârşit în mod tragic – o victimă a forţelor cu care personalitatea sa nu era pregătită să se confrunte. François Hollande trebuie să fie atent să nu aibă aceeaşi soartă.