Nu există protecţie fără denunţători

Graff

Nu trebuie să vă temeţi că ar fi încălcate legi, ne-au asigurat politicienii americani şi britanici, pe fondul dezvăluirilor referitoare la programul de supraveghere masivă a telefoanelor, comunicaţiilor prin mail şi traficului online. Colectarea de informaţii electronice este

foarte limitată, 

a insistat preşedintele SUA, Barack Obama. Comportamentul serviciilor britanice de informaţii a fost în totalitate

adecvat şi corespunzător, 

a dat asigurări premierul David Cameron.

De fapt, datorită denunţătorului Edward Snowden, acum ştim că Agenţia Naţională de Securitate din SUA colectează lunar aproximativ 200 de miliarde de date, monitorizând registrele telefonice a peste 200 de milioane de americani şi o mare cantitate de mailuri, căutări şi discuţii online oferite de cele mai mari companii de web din lume, în cadrul unui program numit Prism.

Operaţiuni secrete de supraveghere masivă

Este clar că aceste operaţiuni secrete de monitorizare masivă calcă în picioare dreptul la viaţă privată – garantat prin al patrulea amendament al Constituţiei Statelor Unite –, iar acesta a fost obiectul dezbaterilor încă de când ziarul The Guardian a început să publice informaţiile. Oricât de mult ar respecta legea un cetăţean, riscurile de manipulare a pseudo-datelor telefonice sau online şi de evaluare greşită sunt multiple şi întemeiate. Şi, în timp ce interceptarea scrisorilor este o veche practică a serviciilor de informaţii, programul Prism este echivalentul deschiderii, copierii şi stocării tuturor scrisorilor, pentru situaţia incriminării ulterioare a unei persoane.

Iar această situaţie comportă atât aspecte legate de putere, cât şi de viaţa privată, în măsură egală. Operaţiunile de supraveghere şi colectare de informaţii sunt instrumente de control, atât pe plan intern, cât şi în străinătate. Istoria abuzurilor comise de guvernele din Statele Unite şi Marea Britanie este amplă, atât la capitolul acţiunilor subversive, cât şi la cel al înlăturării guvernelor străine, din Iran până în Chile, sau din punctul de vedere al încălcării drepturilor civile pe plan intern, în timpul Războiului Rece şi începând de la atentatele din 11 septembrie 2001.

NSA şi GCHQ, a căror colaborare se află în centrul „relaţiei speciale” dintre Statele Unite şi Marea Britanie, au fost agenţii esenţiale în acest sens de câteva decenii. Rolul global al acestor agenţii în operaţiunile de interceptare este piatra de temelie a alianţei Cinci Ochi, a statelor anglofone (incluzând şi Australia, Canada, Noua Zeelandă), alianţă care susţine sfera de putere occidentală, dominată de Statele Unite. Ambele agenţii au fost create pentru a spiona restul lumii, dar au ajuns să vizeze propriii cetăţeni.

Companiile private oferă asistenţă statului

Două elemente sunt noi. Primul este amploarea inedită şi scopul operaţiunilor NSA de monitorizare, care eclipsează tot ce s-a întâmplat în trecut. Al doilea este rolul central al companiilor private în noul sistem global de monitorizare.

Companiile private colaborează de mult cu statul secret, cooperând cu serviciile de securitate pentru depistarea activităţilor liderilor sindicali şi finanţând mişcări sindicale sub acoperire în timpul Războiului Rece. Ce s-a schimbat este faptul că sistemele de comunicaţii sunt sub controlul companiilor private. Iar companiile ale căror servere sunt vizate de programul de monitorizare Prism sunt giganţii online din Statele Unite, începând de la Google şi până la YouTube.

Documentele NSA obţinute de presă susţin că aceste companii colaborează la acest program, un lucru pe care acestea îl neagă. Dar orice idee că aceşti giganţi ai evaziunii fiscale ar reprezenta o nouă formă de democraţie libertariană inedită a fost compromisă în totalitate acum, fiind de domeniul trecutului.

Hiperexpansiunea noului sistem de securitate industrială a fost favorizată, în aceeaşi măsură, de tehnologie şi de războiul împotriva terorismului. Alături de argumentul, lipsit de sens, al depistării tuturor activităţilor ilegale, pentru protejarea “securităţii naţionale”, este invocat şi terorismul pentru a justifica tot felul de inovaţii antidemocratice. Şi, dat fiind că nimeni nu vrea să fie aruncat în aer în autobuze sau trenuri, această situaţie conferă o anumită doză de credibilitate agenţiilor de spionaj.

În realitate, atât NSA cât şi GCHQ, împreună cu alte agenţii similare, alimentează terorismul la fel de mult pe cât îl combat. Aceste agenţii furnizează informaţiile pentru raidurile cu avioane fără pilot soldate cu moartea a mii de civili în Pakistan, Afganistan, Yemen şi Somalia. Un pakistanez a intentat o acţiune în justiţie împotriva GCHQ pentru că a oferit informaţii folosite de CIA pentru comiterea unui raid aerian soldat cu moartea tatălui său.

Aceste agenţii de informaţii din Statele Unite şi Marea Britanie, implicate într-o serie de acte de tortură, în răpiri şi în alte abuzuri comise în ultimul deceniu – inclusiv în manipularea scandaloasă a informaţiilor privind presupusele arme de distrugere în masă din Irak – pretind acum că ne oferă protecţie de unele dintre efectele acestor cazuri.

Afirmaţiile conform cărora agenţiile de informaţii sunt vizate de mecanisme eficiente de verificare, în locul fostelor controale ministeriale, al instanţelor secrete şi comisiilor de verificare, s-au dovedit în mod constant a fi lipsite de fundament. Dar elitele politice au propriile priorităţi. În loc să limiteze operaţiunile de supraveghere masivă, miniştrii britanici se gândesc să introducă noi măsuri pentru extinderea monitorizării.

Instituţiile democratice au eşuat în mod spectaculos să tragă la răspundere agenţiile de spionaj şi cele militare din Statele Unite şi din alte ţări occidentale. Astfel, sarcina umplerii acestui vid a fost lăsată unor denunţători – începând de la Cathy Massiter şi Katharine Gun până la Bradley Manning şi Edward Snowden. Acum depinde de noi să ne asigurăm că atitudinea lor curajoasă nu se va fi risipit.