Al optulea sunet cu acelaşi nume ce apare în ordinea succesivă a treptelor, având un număr dublu de vibraţii faţă de sunetul de la care se porneşte, poartă numele de octavă [23].
Simbolizează echilibrul central, cosmic, viitorul etern, transfigurarea, eliberarea de lanţul carmei, deci Nirvana, salvarea, aspectul pasiv al naturii (exprimat printr-o dublă limitare PATRU ori DOI), stabilirea, completarea evoluţiei pe drumul spre Unitate, echilibrul final, rezultat al evoluţiei (ŞAPTE+UNU), unirea definitivă a creaturii cu Logos-ul creator (CINCI+TREI), regenerarea, învierea, viaţa eternă, la C. G. Jung. Concepte sau simboluri conexe: octogonul (mediere între careu şi cerc, între pământ şi cer), roza vânturilor (conţinând cele patru puncte cardinale şi intermediarele lor), tipuri particulare de cruci (crucea de Malta, de Lorena) [24].
Cifra opt combină pătratul terestru şi cercul etern (octonarul), fiind considerat a fi un agent al legii universale [25].
ea se situează cu totul în afara celorlalte arte. Nu mai putem găsi în ea copia, reproducerea Ideii de existenţă aşa cum se manifesta ea în lume; iar pe de altă parte este o artă atât de elevată şi de admirabilă, atât de propice pentru a impresiona sentimentele noastre cele mai intime , atât de profund şi de în intregime înţeleasă , asemanatoare unei limbi universale care nu este mai prejos în ceea ce priveşte claritatea decât intuiţia însăşi! [26]
mai puternică, mai rapidă, mai infailibilă şi mai necesară [27].
un lucru care prin natura sa nu poate face niciodată obiectul unei reprezentări; pe scurt, explicaţia mea ne obligă să considerăm muzica drept copia unui model care el însuşi nu poate fi niciodată reprezentat în mod direct [28].
este complet independentă de lumea fenomenală; ea o ignoră total şi ar putea întrucâtva să continue să existe chiar şi atunci când universul nu ar mai exista; nu acelaşi lucru se poate spune şi despre celelalte arte. Muzica, într-adevăr, este o obiectitate, o copie la fel de imediată a întregii voine precum este lumea, precum sunt Ideile înseşi, al căror fenomen multiplu constituie lumea obiectelor individuale. Ea nu este deci, precum celelalte arte, o reproducere a Ideilor, ci o reproducere a voinţei, în aceeaşi calitate ca şi Ideile înseşi. De aceea influenţa muzicii este mai puternică şi mai pătrunzatoare decât aceea a celorlalte arte; acestea nu exprimă decât umbra, pe când ea vorbeşte despre fiinţă. Şi deoarece voinţa care se obiectivează atât în Idee cât şi în muzică este aceeaşi, deşi în mod diferit în fiecare dintre ele, trebuie să existe nu o asemănare directă, dar totuşi un paralelism,o analogie între muzică şi idei, ale căror fenomene multiple şi imperfecte formează lumea vizibilă [29].
ceea ce este metafizic în lumea fizică, lucrul însuşi al fiecărui fenomen [30].
fiinţa, esenţa lumii, pe scurt, ceea ce înţelegem prin conceptul de voinţă, pentru că voinţa este cea mai vizibilă manifestare a acesteia [31].
[23] Victor Giuleanu, Victor Iusceanu, Tratat de Teorie a Muzicii, vol. 1, Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor din R. P. R., Bucureşti, 1963, p. 50
[24] Corneliu Dan Georgescu, “Studiul arhetipurilor musicale”, in Studii de muzicologie, vol. XX, Editura Muzicala, Bucureşti, 1987, p. 64.
[25] Zoltan Sztupar, Simboluri ale muzicii sacre, Editura Excelsior Art, Timisoara, 2008, p. 68
[26] Artur Schopenhauer, Lumea ca vointa si reprezentare, vol. I, Editura Moldova, Iasi, p. 276
[27] Ibid., p. 277
[28] Id.
[29] Ibid., p. 278
[30] Ibid., p. 283
[31] Ibid., p. 285
 Adriana Buneste masterand in cadrul Facultatii de Istorie si Filosofie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
