 |
| Walter White in Breaking Bad |
Breaking Bad, serialul despre care am vorbit saptamana trecuta, incepe sa atinga statutul de serial clasic, asemanator cu cel pe care l-a avut The Sopranos. Intr-o lume care este din ce in ce mai despartita de nise, generationale, de clasa or limba, ori de orice altceva, finalul serialului va fi vazut poate de zece milioane de oameni in Statele Unite. Revistele electronice pe care m-am uitat sapatamana asta sunt nerabdatoare sa comenteze the finale, sau ultimul episod care e difuzat pe AMC la sfarsitul lunii septembrie. Ele il anticipeaza cu diverse comparatii. De pilda, pentru ca Breaking Bad a atins recorduri de audienta, lumea vrea ca serialul lui Vince Gilligan sa se termine ca The Sopranos. In The Sopranos, finalul ambiguu a dat apa la moara la imaginatia creativa si speculative a fanilor. Din cate inteleg, lumea vrea un episod fulminant, care sa incante, dar sa si lase de gandit.
In primul rand mie imi place Breaking Bad pentru ca am senzatia ca imi ofera acces la o lume a studentilor pe care nu o cunosc foarte bine. In semestrul de toamna predau introducere in teorie politica, si imi este greu cateodata sa imi dau seama cum sa vorbesc despre Aristotel sau Locke unei generatii care s-a nascut cu calculatorul in bucatarie. Cred reusesc sa am un punct de contact prin referinte comune, pentru ca mai mult din jumatate dintre studenti mei urmaresc Breaking Bad. Cand traiesc in lumea usor bulimica a Netflix-ului, a vizionarii unui episod dupa altul, aproape fara limita, am senzatia ca locuiesc in lumea imaginata de Vince Gilligan. Vorbeam, de pilda, despre decizia lui Locke de a se desparti de lumea academica a Oxfordului si despre cum s-a implicat mai mult in politica secolului saptesprezece in Anglia pre-revolutionara. Locke nu a publicat nimic pana la cincizeci de ani, si, ca Walter White in Breaking Bad, s-a decis sa isi schimbe viata radical abandonand profesia de profesor. Mai mult, Al doilea tratat despre guvernare, care a devenit Biblia liberalilor in secolul douazeci, a fost publicat anonim, si Locke a vrut foarte clar sa nu fie identificat ca autor. Cu motive foarte bune. Al doilea tratat este o carte subversiva care ataca un anumit tip de factiune politica conservatoare, care isi deriva dreptul la putere politica prin autoritatea regala. Locke a imaginat o noua poveste, cu o stare naturala care ofera drepturi la libertate si egalitate, independent de o autoritate de stat si dreptul divin al regilor. Povestea lui Locke, cea a drepturilor naturale, a devenit si povestea Americii, unde ai drepturi indiferent de administratie, drepturi care iti pot da motiv si legitimitate de a te revolta, atunci cand autoritatea statala nu isi indeplineste contractual. Povestea lui Locke a devenit un fundament pentru ideologia drepturilor constitutionale, a proprietatii private si a acumularii prin munca indarjita.
Povestea lui Locke, cea a drepturilor naturale, este in fundalul lui Breaking Bad. Ea este in fundal in sensul in care Breaking Bad impartaseste un anumit tip de individualism si adulare a capitalismului privat, care este suportul teoretic al liberalismului lui Locke. Walter White, profesorul de chimie care se hotaraste sa devina drug dealer, este un individ competitiv, pasionat de dreptate si chiar de egalitate, asemanator cu persoana care este imaginata de Locke in starea naturala. El vrea sa contribuie la un bine comun, si anume la securitatea si independent financiara a familei lui. Si pentru ca in America povestea ideologica a omului care isi construieste singur soarta (sau self-made man) este hegemonica, atunci si Walter White vrea sa devina independent si bogat. Cum poate sa faca asta? Ei bine, cum cararile traditonale, ca avocatura, politica sau chiar educatia sunt indelungate si chiar blocate, atunci lui White ii ramane sa devina self-made man in traficul ilegal de droguri. Acumularea de bogatie devine un scop in sine pentru capitalistul de pe piata neagra de droguri, asa cum, de pilda, un proprietar de fast-food incepe sa acumuleze profit atunci cand vinde sandvisuri. Pana la urma, drumul individualist si liberal a lui Walter White, desi este ilegal, nu este altceva decat o imagine in oglinda a unei fantezii centrale a lumii contemporane, si anume visul american al bunastarii si fericirii private.
In al doilea rand, imi place Breaking Bad pentru ca e „musca” din ideologia dominanata a capitalismului liberal. Daca va aduceti aminte, Freud strica imaginea individual rational si in control, pentru ca ne propunea o persoana purtata de tensiuni si conflicte inconstiente. Marx, intr-un gest la fel de radical, critica in Capitalul ideologia economistilor liberali, care echivalau valoarea muncii cu valoarea de piata a unui produs. Breaking Bad nu este nici Interpretarea viselor, si nici Capitalul, dar propune o forma de critica a ideologiei. Breaking Bad submineaza ideea capitalismului curat, profesionist, al visului american, si, despartindu-se de mitologia purista a capitalismului curat, ne arata fata ascunsa a familiei si economiei americane. Printr-un gest ironic si foarte subversiv, agentul federal care lupta impotriva traficului de droguri nu isi poate plati facturile medicale decat cu bani murdari, ai oamenilor impotriva carora e platit sa lupte. Avocatul lui Walter White, un personaj-caricatura a avocatilor de televizor, este foarte constient ca are picioare in doua lumi, cea legala si cea ilegala, care, desi aparent incompatibile, se sustin una pe cealalta. Fascinatia pe care o exercita Breaking Bad vine din gestul de inversiune pe care il propune, si anume ca demasca un anumit tip de gandire care este luata ca naturala. In buna traditie a gandirii critice, serialul lui Vince Gilligan ne propune sa nu luam ca adevarata povestea self-made man-ului care devine bogat prin acumulare legala de bani. Piata nu este piata libera a doctrinarilor capitalismului, iar individul rational si autonom nu reprezinta decat o fantezie simplista. Drumul lui Walter White, de la profesor de chimie la traficant de droguri, este un mecanism prin care iluziile dominante sunt demascate si lasate sa se autodistruga. Drumul lui White te poate face sa vezi lumea in care traiesti diferit, si poate, mai realist.
 Bogdan Popaeste pasionat de psihanaliză, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce. A publicat lucrări despre istoria gândirii politice, feminism, queer theory şi psihanaliză relaţională. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
*
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Mi se pare foarte tare ideea de a apela la o referinta actuala pentru a le usura studentilor accesul la teoria politica. Mi-ar placea sa asist la cursurile tale, Bogdane.
Buna, Ioana. Multumesc de comentariu si interes. Cand te citesc pe Gradiva? Eu sunt obsedat in continuare de filmul romanesc si vreau sa scriu despre "pozitia copilului" si altele. Poate vorbim despre filme, nu?
Stii bine ca te astept cu noi ipoteze, Bogdane. Ca de obicei.
La ce crezi ca ma uit zilele astea, Bogdane? La Breaking Bad, desigur. Mie-mi vine sa-l inteleg pe omul asta la nivel individual, contextul social in care se dezvolta imi pare doar un mediu favorizant. Cand termin, te anunt.
De mult nu m-a mai captivat un serial tv. Mutumesc.