René Roussillon: Chestiunea simbolizării primare în vis

Lucrarea psihanalistului francez René Roussillon a îndreptat atenţia auditoriului către problematica simbolizării primare în vis şi a integrării experienţelor arhaice. Plecând de la observaţia lui Freud conform căreia experienţele cele mai arhaice ale fiinţei umane se derulează în primii doi ani de viaţă (v. articolul lui Sigmund Freud „Construcţie şi analiză”), rezultă că unele dintre aceste experienţe umane primare care nu au putut fi integrate sunt cele care bântuie psihicul uman şi la vârsta adultă.

Ce trebuie să facă analistul şi cuplul analitic într-o cură pentru ca experienţele cele mai precoce ale pacientului care au eşuat a fi integrate atunci când au avut loc să ajungă să fie totuşi integrate în experienţa psihică a clientului? – se întreabă Roussillon.

Problema integrării devine cu atât mai dificilă cu cât experienţele arhaice sunt experienţe fundamentale care, prin însăşi natura lor, sunt greu de integrat. Ele nu produc amintiri care ar implica o reprezentare: bebeluşul nu este capabil să organizeze amintiri care să poată fi evocate ulterior, deci nu există o caracteristică temporală responsabilă cu integrarea experienţelor arhaice. Totuşi, experienţele trăite de bebeluş lasă urme mnezice, însă acestea au legătură cu o trăire subiectivă ce are caracteristici fenomenologice. Urmele mnezice sunt legate de memoria numită procesuală, dar ele rămân neutilizabile, nu se dedau subiectului ca experienţe de amintire.

În lucrarea Eul şi Sinele, Freud vorbeşte despre existenţa unui Inconştient produs de refulare şi a unui Inconştient produs dintr-o materie care nu poate fi transformată şi care are legătură directă cu experienţele arhaice, completează Roussillon. El adaugă că există o condiţie necesară pentru ca experienţele arhaice neintegrate să ajungă să poată fi integrate: transformarea lor. Transformare posibilă datorită mecanismelor puse în mişcare de către memorie, memoria fiind un proces care se reconstruieşte şi se reinterpretează, aşa cum preciza neuropsihiatrul Eric Kandel.

Ce se întâmplă într-o analiză când experienţele primitive sunt trăite ca traumă? Când există un clivaj în care o parte a istoriei subiective a pacientului se sustrage integrării? Unul dintre efectele analizei este faptul că în urma procesului de tip analitic şi, implicit, a materialului viselor legat de experienţele precoce, se reuşeşte deconstrucţia progresivă a apărărilor prin mecanismul de clivaj. Clivajul slăbeşte, într-adevăr, însă în această etapă se poate ajunge la formaţiuni simptomatice de tip delirant sau psihosomatic.

Câteva considerente referitoare la psihologia visului

Pentru Freud, visul presupune realizarea unei dorinţe. De asemenea, în vis, persoana care visează procesează resturile diurne a ceea ce nu a putut fi procesat altfel decât prin intermediul visului. Pe lângă resturile diurne visul cuprinde, de asemenea, resturi ale experienţei infantile arhaice care, aşa cum s-a precizat deja, ies la iveală în vis. Putem constata că visul este, deci, o metodă de procesare şi de integrare a experienţelor arhaice umane şi a experienţelor traumatice mai actuale (de exemplu coşmarurile, visele albe, visele traumatice).

Teoria psihanalistului american Bertram Lewin asupra visului face referire la ideea că visul poate fi perceput ca un film ce rulează pe un ecran. Visul este văzut ca şi cum ar rula pe un ecran. Cu alte cuvinte, pentru a putea vedea visul, este nevoie de un ecran. În absenţa construirii ecranului nici visul nu mai este vizibil. În cazurile patologice de psihoză ecranul despre care vorbeşte Lewin este găurit, apoi ajunge să explodeze din cauza intensităţii afective trăite de pacientul psihotic şi ale halucinaţiilor care îl invadează şi i se impun.

Caz clinic

O pacientă aflată într-o analiză de formare de aproximativ 5 ani hotărăşte încheierea analizei. Este o pacientă foarte respectuoasă care nu a întârziat niciodată la vreo şedinţă şi care se adresează analistului cu „domnule profesor”. La momentul deciziei de a încheia analiza, analistul avea senzaţia că ceva a rămas nespus din partea analizandei sale. La trei zile după încheierea analizei, pacienta se reîntoarce în cabinetul analistului cu un vis care a făcut-o să reconsidere decizia luată: visează că se află pe un culoar lung şi vede în faţa ei, pe jos, nişte sârme. Le ridică şi, în momentul în care le ia în mâini, sârmele se sfărâmă şi totul devine negru. Acesta este momentul în care se trezeşte şi se declanşează simptomele de poliartrită reumatică. Acest tip specific de simptomatologie o mai avusese în adolescenţă când, aflată într-o situaţie percepută de ea ca fiind depresivă, este trimisă, pentru studii, la un internat. Câtă vreme era acasă, se simţea bine. Când ajungea la internat, apăreau durerile reumatice.

Se reia demersul analitic şi se discută în analiză materialul visului. Ceea ce a ieşit la iveală în urma lanţului asociativ al pacientei a fost un vis avut în timpul interviurilor preliminare ce precedau începutul analizei ei: era într-o casă din Italia (pacienta era de origine italiană) care se zguduia din toţi pilonii. În acest vis, analistul era alături de ea, părtaş la „zguduirea” pacientei. Analistul asociază pe marginea acestui material oniric că sârma din visul pacientei sale avea o funcţie analitică. Era un medium maleabil, un obiect care ar reprezenta procesul simbolizării. Dacă procesul simbolizării este întrerupt (cum s-a întâmplat în visul pacientei în care totul devine dintr-odată negru), are loc o decompensare. Pacienta se decompensează psihosomatic prin poliartrita reumatică. Prin urmare, dacă procesul simbolizării este oprit sau eşuează, există întotdeauna o alternativă – una tradusă printr-un simptom ce provoacă nelinişte şi suferinţă, ca în cazul clinic adus în atenţie de Roussillon.