Şah, poker

S-a scris despre simbolismul jocurilor de inteligenţă şi / sau de noroc. Şahul este un asemenea joc, analizabil, dar prea exigent pentru a fi urmat in strategia politică şi urmarea ei logică, militară. În şah, trişatul este, prin definiţie, imposibil. Cine fură o piesă de pe tablă, cine mută o piesă pe ascuns este descalificat. Şahul poate fi un model de interacţiune şi de luptă într-o societate perfect reglementată şi puritană unde înşelăciunea este infamantă. De asemenea, şahul are un simbolism conservator… piesele păstrează de la început aceeaşi putere. Cu o excepţie: pionul, care poate deveni piesa cea mai puternică a jocului (regină), cand ajunge in ultima linie a adversarului.

Orice soldat are în raniţă bastonul de mareşal.

Jocul de şah poate fi simbolul luptelor din sânul unei elite, bazate pe onoare (adică pe un set de reguli universal acceptate, al căror nerespect antrenează excluderea). Astfel de elite pot fi numai societăţi închise, restrânse numeric, care presupun că jocul nu se termină prin moartea fizică a adversarului. (În faţa morţii începi să ai dreptul să trişezi). Numai ordinele cavalereşti (originare din Persia, ca şi şahul), procedează “şahistic”.

Astfel de condiţii nu sunt aproape niciodată îndeplinite în relaţiile internaţionale. Se înfruntă grupuri deschise care nu împărtăşesc reguli comune. Voinţa de-a cauza cele mai mari prejudicii, inclusiv uciderea combatanţilor şi a necombatanţilor, dă un caracter de sălbăticie operaţiilor militare. Politicul nu poate decât urma aceste principii, întrucât el este pregătirea şi urmarea războiului. Prin urmare, în relaţiile internaţionale, prevalează o strategie în niciun caz modelată pe jocul, cavaleresc, de şah. Miza finală fiind distrugerea, modul de operare nu poate consta decât în înşelarea adversarului. De aceea jocul de poker a fost mult timp cel care a modelat mai bine conflictele internaţionale.

În poker nu ştii cât de tare este adversarul, faţă de tine. El se străduieşte să afle ce nu poate afla, forţa ta reală, este ispitit de câştig şi poate, ca şi tine, pierde sau câştiga. Ideal, nimic din starea lui sufletească nu trebuie să se manifeste în comportamentul lui; cu toate astea, indiciile emoţionale sunt singurele pe care adversarul poate spera să le surprindă pentru a ghici cât de mult crede sau se încrede adversarul în puterea lui.

Azi, jucătorii cu importanţă în relaţiile internaţionale nu mai pot avea, aproape, secrete unii faţă de ceilalţi, atât de puternice sunt mijloacele de spionaj. Nu mai există cărţi secrete. Alte jocuri simbolizează mai bine arta războiului.