Ferocitatea spiritului de sistem

Secolul douăzeci este secolul civilizației și al barbariei, un secol al excesului, prin definiție. Este și secolul în care s-au comis cele mai masive masacre umane. Se spusese în secolele trecute tantum religio potuit suadere malorum… religia a adus nenorociri neamului omenesc. Totuși cele două ideologii atee, nazismul și comunismul, au administrat moartea cu o sistemă și în cantități nebănuite.

Desigur, pot fi incriminați alți factori. Înmulțirea oamenilor sporește posibilitatea masacrelor. Tehnologia modernă dă mijloacelor de ucidere un spor uriaș de eficacitate.

Dacă este să căutăm un factor comun masacrelor din vechime și celor moderne, acela nu poate fi numai religia sau ateismul. Trebuie să recunoaștem că Ginghis Han, fără să fie dominat de o idee sau alta decât de propria lui grandoare, a masacrat cât a putut de bine.

La temelia ferocității umane se află o dezvoltare a spiritului de sistem. Aparent paradoxal, barbarul este dominat de spiritul de ordine. Mongolii, de pildă, voiau un imperiu pentru că stăpâneau perfect arta comunicației, grație impecabilului sistem de poștă care ducea în cel mai scurt timp mesajele și ordinele dintr-o parte în alta a imperiului nomad. Naziștii concepeau o umanitate piramidală pe principiul raselor, cei mai de jos trebuia să piară. Comuniștii creaseră o sectă perfect centralizată: Partidul.

Spiritul de sistemă este în relație cu ideologia, acel fals intelectual întemeiat pe o idee prevalentă. De aceea ideile fac să curgă sângele. Nu putem înțelege succesul ideologiilor fără nesfârșita sete a oamenilor umili în căutarea unor certitudini și fără manipularea lor de către ideologii tirani. Unde este certitudine este și fals. Iar falsul generează moarte.

Liberalismul are cel puțin acest avantaj: preferă să facă din oameni clienți, nu cadavre.

În principiu.