 |
| Protest impotriva reglementarilor legate de proprietatea intelectuala |
Multa vreme nu am inteles miza discutiilor legate de intelectuali si politica, care apar des in presa culturala. Ce inseamna sa fii intelectual, ce inseamna sa te implici in politica, cum trebuie sa intervii sa faci politica diferit, par teme care o sa se repete cu regularitate. Discutia asta articuleaza o anumita frustrare legata de politica, si ce se poate face cu omul care te conduce, fie el presedinte de stat sau de bloc.
Nici acum nu imi e clar de ce exista o anumita repetitie legata de tema, si o anumita complusivitate de a o formula. Mi se pare ca tema in sine este produsa simultan de nemultumire, dar si de o anumita speranta de reinventare, sau de revitalizare a unui joc (politica) care pare stagnant. Exista o anumita performativitate in gestul asta – sa spui ca vrei altceva si sa te gandesti la un program alternativ. Alternativele insa par sa fie incorente pentru ca nu e clar e gresit, cine greseste si ce se poate face diferit. Pe scurt, nu e clar cine e politia si ce se poate face cu ea.
Cea mai clara formulare a raportului intre politica si politie mi se pare ca o face filosoful francez Jacques Rancière. El propune un lucru foarte simplu, si anume ca ceea ce numim in mod curent politica, adica partide, alegeri, ideologii sa le numim politie. Schimbarea asta de termeni face o interventie radicala in cum construim lumea din jur. Adica, daca procedurile de organizare a puterii, sau ale consensului politic, sunt acum politie, ele sunt descoperite ca producatoare de inegalitati. Atentie, politia nu este numai represiva, ci si productiva. De pilda, daca te duci la un ghiseu cu o cerere, pozitia corpului pe care o adopti in fata functionarului nu iti reprima libertatea, cat iti produce o anumita subiectivitate, un mod de a fi. Institutiile puterii nu numai cenzureaza, dar produc si un anumit joc a ceea ce esti, ceea ce poate fi spus, si cum poate fi spus. In sensul lui Rancière, politia nu este doar politistul care vine si iti ia toata marfa, dar si functionarul care in spatele ghiseului iti primeste dosarul. Sau politia este seful in institutia unde lucrezi, si, mai important, atitudinea pe care trebuie sa o ai in fata sefului. Politia este o forma de ideologie care este omniprezenta in relatiile cu ceilalti. Ea este produsa atat in aparatul de stat, cat si in educatie, atitudini fata de sexualitate sau modul in care iti tii corpul cand citesti eseul asta. Politia este un anumit mod a naturaliza ceea ceea ce se intampla, de a privi o anumita ierarhie ca fiind naturala. Politia inseamna sa accepti impartirea actuala a resurselor si sa o privesti ca fireasca.
Politia, adica ceea ce este numit de obicei ca fiind politica, nu este rea. Ea nu trebuie condamnata si aruncata la cos. Politia poate sa fie una buna, sau una rea, in functie de raportul ei cu ideea de egalitate. Politia este de fapt situatia care permite ca politica sa fie posibila. Politica de fapt nu exista, asa cum exista statul, constitutia, legile si politistul din fata ta. Politica este intotdeauna o interventie, o provocare a politiei, a unui regim care este luat drept natural. Politica este o forma de conflict, prin care cei care sunt nedreptatiti vor sa fie egali cu altii. Politica democratica, de fapt nu exista nici in discursul presedintelui, si nici in legile care stabilesc cine are sau nu dreptate. Democratia, de fapt, nu exista. Ea se poate produce rar, si poate fi articulate in anumite intreventii. Ea este contingenta si strica ordinea politiei.
Daca traim intr-o ordine data de politie, si daca politica nu poate fi decat un act care survine din cand in cand, si care provoaca si schimba ordinea intiala, ce este de facut?
Filmul lui Corneliu Porumboiu Politist, adjectiv ne poate indica cum se poate trai politic. Cristi, un politist cu constiinta, se opune politistului sef, care vrea ca un tanar sa fie arestat pentru trafic cu marijuana. Cristi traieste politic, si desi e politist, el contesta ordinea politiei in care traieste. Raul absolut al noului val in cinematograful romanesc, Vlad Ivanov (capitanul Anghelache) este cel care trebuie sa il ordoneze, sa il normalizeze pe Cristi. Capitanul isi disciplineaza inferiorul cu ajutorul DEX-ului, care reprezinta intrumentul ordinii si claritatii. Capitanul este un subtil dialectician care intelege care politistul trebuie adus la bun simt printr-o metoda directa. Capitanul il pune pe Cristi sa citeasca definitiile din DEX si sa vada ca ceea ce gandeste el este gresit.
Cristi traieste politic pentru ca in interventia lui vrea sa protejeze un tanar, care desi dupa carte este vinovat, nu reprezinta problema in traficul de droguri. Cristi vrea sa extinda o ordine a egalitatii mai departe, sa il protejeze pe tanar. In interventia lui, Cristi produce un act democratic. Interventia este democratica pentru ca destablizeaza un anumita ordine luata dea gata, o ierarhie normalizanta care exclude pe cei care sunt in afara si o include pe cei care o aplica strict. Cristi nu vrea sa ii apere pe exclusi, cat ataca un anumit cadru stramt de a intelege functia politiei in societate. Cristi nu ii apara pe defavorizati, cat produce o interventie care ataca tocmai structura politiei in care unii sunt privilegiati (ca interpreti ai legii) si altii sunt defavorizati (ca fumatori de joint).
Politistul Anghelache, cel care reprezinta politia, nu este raul si Cristi nu este binele in conflictul intre cei doi. Cristi nu este victima in raportul intre cei doi, desi e scos la tabla si pus sa citeasca ca un elev definitii din dictionar. Cristi nu este victima pentru ca la randul lui face parte dintr-un aparat mai larg al politiei, din care cu totii facem parte. Cu toti suntem producatori de politie, dar in acelasi timp cu totii avem sansa sa producem interventii politice in jurul nostru. Noi nu existam ca cetateni doar in functie de anumite identitati (sa spunem politist, femeie sau cetatean minoritar), cat putem sa producem politica in functie de interventiile pe care le facem in spatiul public. Cristi, prin refuzul lui de a nu accepta o lege proasta, face politica. Si politica lui, una contingenta, care poate sa dispara maine, este mai importanta si mai creativa decat ceea ce un aparat normalizator numeste democratie (legi, constitutie, parlament).
De ce este important personajul lui Porumboiu? El ne arata ca discutiile legate de rolul intelectualului si a politicului sunt de neinteles fara a intelege ce este politia. Daca intelegem ce este politia, atunci poate vedem mai bine cum sunt produse interventiile democratice. Ele de fapt sunt intotdeauna riscante si efemere, dar pentru ca au un anumit risc ele deschid un alt mod de a fi. Ele produc un conflict care poate sa genereze o noua stare de lucruri. Ca o interpretare riscanta in analiza, sau ca o modalitate de a opri traficul pe calea Victoriei, politica poate sa ne arate ca ceea ce este normal nu este decat un mod de a naturaliza inegalitatea sociala.
 Bogdan Popaeste pasionat de psihanaliză, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce. A publicat lucrări despre istoria gândirii politice, feminism, queer theory şi psihanaliză relaţională. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
*
