Pe măsură că ascult şi reascult operele lui Richard Wagner, pe măsură ce încerc să le lămuresc sensurile tainice, mă conving că Tetralogia înseamnă pentru lumea modernă ceea ce au reprezentat epopeile homerice pentru Antichitate.
Legenda, provenită din străfundurile umanităţii mitice, a căpătat în viziunea lui Wagner calitatea unei profeţii a cărei actualitate nu se epuizează. Tetralogia este o neasemuită meditaţie despre putere, despre lăcomie, despre iubire şi eşecurile ei, despre tulburarea profundă şi iremediabilă pe care Omul o aduce circuitului Naturii, despre purificarea prin foc care, singură, odată ce au fost depăşite limitele, poate readuce echilibrul şi iniţia un nou ciclu.
Tetralogia este un scenariu extrem de complicat: o viaţă nu este de ajuns pentru a-i pătrunde sensul deplin. Când începe opera introductivă care este Aurul Rinului, răul cel mare a fost comis. Frasinul lumii, simbol şi materializare a Axis mundi a fost tăiat. Se trece de la Timpul ciclic, care asigură perpetua înnoire a Naturii, la Timpul istoric, ireversibil, aducător de catastrofă. Se trezeşte în zei (tot atât de antropomorfici ca şi zeii greci) gustul pentru pradă, lăcomia, hybris-ul.
Întregul ciclu este cronica unui dezastru anunţat. Acest dezastru este produs de stricarea Armoniei Lumii: aurul este luminătorul abisurilor acvatice. Este, am spune în termeni analitici, izvorul libidinal în stare pură, neinvestit în obiect. Dar, prin răpirea lui de către Nibelungi, apoi de către zei, apoi prin vânzarea lor către constructorii Walhallei devine valoare de schimb. Devine obiectul dorinţelor, jefuit, comercializat. Blestemul fiicelor Rinului este manopera magică prin care se ţinteşte şi se obţine în cele din urmă întoarcerea aurului-dorinţă în lăcaşele primordiale, numai după ce dezastrul, prăbuşirea puternicului burg al zeilor, s-a consumat. Şi totuşi fiicele Rinului şi una din walkirii avertizează: în fiecare moment eroul este în măsură să evite dezastrul, restituind aurul în chip voluntar şi pacific. Ceea ce nu se întâmplă.
Această metaforă despre caracterul inepuizabil-excesiv al dorinţei, manifestat în libidoul sexual, ca şi în economia de schimb este profund modernă; de aceea este Inelul Nibelungilor pentru vremurile noastre tot atât de semnificativă cum au fost Iliada şi Odiseea pentru Antichitate.
Ion Vianueste psihiatru, romancier, memorialist, eseist, un observator constant şi atent al vieţii intelectuale şi publice de la noi şi de pretutindeni. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Foto: The Rhine gold guarded by the Rhinemaidens is stolen by Alberich, the Nibelung, from ‘Das Rheingold’, by Richard Wagner (1813-83) (engraving) (b&w photo), German School (19th century) / Private Collection / Roger-Viollet, Paris / The Bridgeman Art Library
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.