Aristocraţi în Jaguaruri şi ţărani. Patroni şi lucrători concediaţi. Camionagii sub supravegherea Equitalia [fiscul italian], noi ideologi ai fascismului şi tineri din centrele sociale de stânga. Partizani sau foşti partizani de-ai Ligii Nordului sau de-ai lui Beppe Grillo. Foşti membri ai Partidului Democrat (PD) şi critici ai noului său secretar naţional, Matteo Renzi. Sindicalişti de bază sau foşti sindicalişti din CGIL (Confederaţia Generală Italiană a Muncii, de stânga). Oponenţi ai fiscului şi separatişti veneţieni. Imigranţi şi huligani.
Mişcarea „Forconi”, care a cotropit Italia din nord până în sud este o magmă, un ceaun clocotind cu sigle şi embleme, politice, sindicale sau ale unor diverse mişcări de protest. Ea nu are nicio culoare politică bine definită, nicio coordonare centrală, niciun lider carismatic care să o ducă pe umeri. Cu alte cuvinte, nu este raţională, ci „spontană”, aşa cum susţin majoritatea reprezentanţilor ei.
Precum Danilo Calvani, legumicultor mărunt, sau Lucio Chiavegato, tâmplar din Verona şi responsabilul LifeVeneto [o asociaţie de mici antreprenori apropiaţi de Liga Nordului]. Dar în fiecare zi apar alţii noi, care cresc ca ciupercile după ploaie. Şi acţionează fără vreun motiv raţional, fără ideologie, între cei care ameninţă să ardă cărţi în Savona [în Nord], ca Hitler în mai 1933, până la cei care organizează un simulacru de spânzurare în Piazzale Loreto, din Milano, după modelul execuţiei „Ducelui” Benito Mussolini.
O ciudată formă de protest
Transversalitatea, non-apartenenţa politică sunt mottourile acestei ciudate forme de protest, care pare să-l fi depăşit chiar şi pe liderul Mişcării 5 Stele, Beppe Grillo. Nu au un pilotaj comun. Protestatarii de extremă-dreapta, care au ordin să cânte numai imnul naţional, se regăsesc astfel cot la cot cu tineri „tifosi” scandând împotriva poliţiei.
Din Piemont până în Puglia trecând prin Veneto năpusteşte un tsunami fără cap nici coadă şi care, potrivit celor mai îndrăzneţe paralele istorice, prezintă anumite similitudini cu războaiele din Vendée, în Franţa, pe vremea Revoluţiei. Aici, antreprenori care au trebuit să-şi închidă întreprinderile din cauza crizei economice, cum ar fi în regiunea Vercelli [Piemont], unde personalul mai multor ferme au ieşit în stradă, patroni şi lucrători deopotrivă. Colo, şoferi de camioane pe listele negre ale agenţiei Equitalia, cea care a împins la sinucidere atâţia dintre colegii lor.
Şi apoi copiii recesiunii: potrivit datelor OCDE, rata şomajului în rândul tinerilor din Italia a crescut puternic, de la 40.05% în septembrie la 41.2% în octombrie. „Oamenii sunt determinaţi, avem din ce în ce mai multe adeziuni în timpul manifestaţiilor. Toate straturile societăţii sunt reprezentate, medici, şomeri, lucrători la şomaj tehnic. Oameni care se scoală la 4 dimineaţa şi se întorc acasă la 10 noaptea, şi la sfârşitul lunii tot nu o scot la mal fiindcă nu mai au niciun ban în buzunar”, afirmă Luca Taddei, din Colectivul 9 decembrie (care susţine mişcarea de contestare „Forconi”).
Alessandro Da Rold
Preluat parţial din Presseurop
Citeşte articolul original în Linkiesta
