Nu ajunge să te numeri printre cei 343 de „ticalosi” care au semnat manifestul „Nu va atingeti de curva mea” publicat de Causeur. O dată mai mult trebuie trecut de la teorie la practică. Ceea ce m-am şi grăbit să fac. Am ales domeniul pe care îl cunoşteam cel mai bine: Asia. Şi am început să caut pe internet fete de escortă japoneze sau coreene. Oferta este practic nelimitată, dar adesea înşelătoare (am învăţat asta pe cheltuiala mea). Piaţa este dominată de chinezoaice. Şi, ca atunci când cauţi un adevărat restaurant japonez, e nevoie de o perseverenţă infailibilă. Dar, la urma urmei, de ce nu o sărmană chinezoaică, mai ales dacă fotografiile sunt ispititoare?
M-am trezit aşadar în vreo trei rânduri în studiouri din al şaselea şi al patrusprezecelea arondisment cu partenere al căror preţ oscila între o sută cincizeci şi trei sute de euro. Tinerele femei, la vreo treizeci de ani, nu corespundeau în nici un fel imaginii pe care voiau să o ofere pe site-urile porno. Mă aşteptam de altfel, naivitatea nefiind principalul meu defect. Nu mă aşteptam în schimb să întâlnesc atâta sărăcie în apropieri şi în tehnici. De fiecare dată am avut impresia că sunt tratat ca un porc dintr-o fermă de porci. Desigur, am prestat (salut aici tehnica lor), dar într-o atmosferă complet dezumanizantă. Cât priveşte afecţiunea… să trecem peste asta. La fel şi cât priveşte dulceaţa lor. Nici una nu mi-a permis să filmez… nici atunci când am dublat ori am triplat tariful. Sunt ele oare cu adevărat independente, cum o pretind? Mă îndoiesc foarte mult, căci cunoştinţele lor de franceză ori de engleză sunt aproape nule. Cele care trec drept japoneze nu ştiu măcar să îngâne câteva cuvinte în japoneză. Dacă sunt „protejate”, atunci îmi este milă de peştele lor, deoarece sunt caractere tari. Nu sunt în nici un caz nişte „ingenue” pe care cineva ar putea să le abuzeze. Dacă e să judec după numărul apelurilor pe care le primesc în decursul unei ore, afacerile lor prosperă. Mai bine decât cele ale unui dentist parizian. Nu am avut nici un moment sentimentul că aş fi un „ticălos”, ci, mai degrabă, în ochii lor cel puţin, un fraier pe care îl fac rapid, golindu-i totdeodată portofelul şi divina sămânţă.
Evident, dacă ar fi trebuit, în plus, să plătesc o amendă de o mie cinci sute de euro, aş fi găsit reţeta cam sărată. Dar pentru o sumă rezonabilă am rămas cu impresia că mi-am îmbogăţit cunoştinţele antropologice. Şi am putut verifica o dată mai mult că dacă bărbaţii se folosesc de corpurile femeilor, femeile, în schimb, îşi râd de ce este în capul bărbaţilor*.
* In lb. franceza: „…si les hommes se paient le corps des femmes, les femmes, elles, se paient la tête des hommes.”
