Google Glass

Google Glass. In loc să parvină prin smartphone, informaţia poate să apară pe un mic ecran transparent fixat în dreptul ochiului. Astfel, un turist aflat în piaţa Sf. Petru din Roma va putea recurge la serviciile unui ghid postat pe internet care îi va explica ce vede, în ce direcţie trebuie să se uite, noţiuni de istorie necesare pentru înţelegerea sitului etc. Explicaţia, cu alte cuvinte, se suprapune peste obiectul perceput. Google Glass este comparabil cu audioghidurile care se găsesc deja în muzee.

Nu putem exclude ca aceste “suprapuneri” se vor generaliza. Google Glass este numai un început. Asta ne face să ne gândim la cunoaştere. Actul de cunoaştere era în trecut pornit din ignoranţă, continuat printr-o descoperire progresivă de către subiectul gânditor, cu cota lui de înşelare, de subiectivitate. Altădată cunoaşterea pornea din ignoranţă, azi purcede de la ignorare. Un proces mintal este scurtcircuitat prin oferirea unei informaţii unice, predigerate, precedând operaţia mintală de luare de cunoştinţă. Tentaţia este prea mare pentru a fi refuzată.

Dar putem imagina o informaţie care va ajunge la noi nu nu pe cale vizuală, ci “şoptită” la ureche, având, prin asta, un caracter halucinatoriu. Nu putem supraestima nota patologică a unui astfel de dispozitiv. Undele radio seamănă destul de bine cu ceea ce pretind cei atinşi de un delir de influenţă. O cutie care vorbeşte (aparatul de radio) ar fi fost resimţită, înainte de inventarea ei, ca ieşind din imaginaţia unui bolnav sau a unui povestitor fantastic. Diferenţa este că, un aparat suflând informaţia la ureche, pătrunde incisiv în sfera intimă, are tendinţa să se confunde cu gândul. Putem să întrevedem un moment în care subiectul nu va mai şti cu precizie care este contribuţia lui personală la elaborarea unui gând şi ce este exportat. Această invenţie va contribui la ştergerea relaţiei între personal şi străin, între creaţie şi informaţie.