Testul BECHDEL (după numele desenatoarei de benzi desenate Alison Bechdel, care l-a făcut o marcă a sa) mi-a deschis ochii cu privire la ceea ce va fi cinematografia de mâine prin prisma acestui test, al cărui scop este de a măsura reprezentativitatea femeilor în filme… urmărind „minorităţile vizibile”. Pentru a reuşi la acest test, trebuie mai întâi să fie clar identificate numele a două personaje feminine, apoi e necesar ca ele să vorbească în film, şi, în fine, să nu se intereseze numai de bărbaţi. Odată aceste condiţii îndeplinite, filmele obţin eticheta Bechdel, deja adoptată în mai multe săli de cinema din Suedia.
Evident, odată cu acest „indice de egalitate” vom uita că în timpuri îndepărtate şi ruşinoase western-uri rasiste şi films noirs misogine invadau ecranele, ori chiar şi în filmele adresate publicului feminin (desemnate drept „chick flicks”) eroinele petreceau mai multă vreme evocându-şi eşecurile amoroase în loc să reflecteze la carierele lor. Ne vom întreba cum au putut femeile să accepte spectacolul aservirii lor cu atâta ingenuitate… şi uneori chiar să râdă.
Testul lui Bechdel e în spiritul vremurilor noastre… ne vom abţine să exprimăm şi cea mai mică rezervă cu privire la morala exemplară care ne îndeamnă să îl aplicăm. Şi ne vom susţine cu tărie vina de a fi elogiat Doamna din Shanghai a lui Orson Welles sau Depăşirea lui Dino Risi, ori chiar Soţia mea e o vioară de Campanella. Nu, soţiile noastre nu sunt viori, iar hollywoodienele bitches nu au existat niciodată în imaginaţia noastră, pervertită de regizori fără nici un respect pentru al doilea sex (insist asupra cuvântului „respect”, cuvântul cel mai folosit şi cel mai ipocrit care există).
Ofensiva Bechdel va începe la Festivalul de la Cannes din acest an, cu Jane Campion, preşedinta juriului şi cineastă neo-zeelandeză ale cărei filme răspund, toate, criteriilor impuse de testul Bechdel. Elisabeth Lévy spunea că nu ar suporta să trăiască într-o lume în care bărbaţii nu ar fi obsedaţi sexual. În ce mă priveşte, mă voi apleca asupra pornografiei japoneze, cu neruşinare. Şi poate că va veni chiar o vreme în care voi regreta maccarthysmul…
Traducere de D. L. Bîtfoi
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
