Motorul ultim, dorinta

Este Dorința motorul ultim al acțiunilor umane?

Da! Dorința nu este însă egală cu plăcerea. Jacques Lacan a spus în materia asta lucruri definitive. Dorința este complicată, întortocheată, paradoxală. De pildă, dorința poate să se orienteze spre suferință, spre durere. Civilizația în care trăim s-a orientat spre o satisfacere nemijlocită și maximală a plăcerii. Există o legătură nemijlocită între plăcere și bani. Freud însuși a precizat ecuația bani = fecale. Voia să spună că exonerarea digestivă produce o relaxare asemănătoare cu plăcerea relaxantă pe care banii pot să o aducă. Nici o altă analogie nu dă seama mai bine de problematica anală retenție / expulzare decât relația omului cu banii săi.

Dar ce se va întâmpla când se va produce falimentul economiei mondiale?

Se poate paria că primatul plăcerii imediate se va refula, odată cu sărăcirea: relația dintre bani și satisfacția sensuală ne este numai analogie; există o codeterminare între cele două. In acel moment, retenția nu va mai juca un rol, nu va mai putea să compenseze epuizarea, va fi prea târziu.

Se va produce o „întoarcere la viața simplă”, așa cum o preconiza Henri Bergson în Cele două surse ale moralei și ale religiei? – Nu știm cum va evolua această prefacere profundă. Știm doar că istoria universală a cunoscut asemenea renunțări la o civilizație sensuală. Exemplul cel mai izbitor este decăderea vieții materiale la finele Antichității cu sobrietatea pe care a impus-o instaurarea Creștinismului ca religie oficială. Valorile materiale și-au pierdut din importanță și, odată cu ele, valorile sensuale.

S-a produs atunci o schimbare armonioasă, una a sistemului. Dar lucrurile pot să evolueze altfel… părerea mea este că vor evolua altfel: lipsită de putința de a-și creea o ideologie sistematică pe măsură, omenirea se va fractura în multiple fragmente. Mici grupuri vor continua să trăiască pe principiul exonerării maxime a tensiunilor (a plăcerii maxime), alte grupuri vor fi în mizerie, incapabile de-a adopta o ideologie sistemică care să valorizeze „viața simplă”.

Până când într-o zi…

Foto din filmul L-am servit pe regele Angliei (2006) de Jiří Menzel