– Mă întrebam dacă mi-aţi putea explica în ce fel te poţi concentra asupra unui subiect. Spuneţi-mi, vă rog, cum scrieţi poezie? Concentrându-vă, nu-i aşa?
Aceasta era întrebarea pe care femeile le-o adresa cel mai des poeţilor cu prilejul serilor de poezie la care participau cititorii turci din Germania, dar Ka a tresărit ca de fiecare dată, de parcă i s-ar fi pus o întrebare cu totul specială.
– Nu ştiu cum se scrie poezie, a spus el. Poezia bună poate să vină de undeva din afară, de departe. A băgat de seamă că Hande îl privea îndoită: – Spuneţi-mi, vă rog, ce înţelegeţi prin concentrare? Mă străduiesc toată ziua, dar nu reuşesc să văd în faţa ochilor imaginea pe care mi-o doresc, adică imaginea mea fără văl. În locul ei mi se arată tot soiul de lucruri pe care aş vrea să le uit. – Ca de pildă?
– La un moment dat, când numărul fetelor care-şi acopereau capul crescuse, ne-au trimis o femeie de la Ankara, care urma să ne convingă să ne dăm vălul jos. Femeia aceasta „cu munca de convingere” s-a întâlnit şi a stat de vorbă cu noi, rând pe rând, ore în şir. Ne-a pus sute de întrebări, de genul: „Taică-tău o bate pe maică-ta? Câţi fraţi sunteţi la părinţi? Câte lire câştigă taică-tău pe lună? Ce-ţi puneai pe cap înainte de a purta văl? Îţi place Atatürk? Ce tablouri aveţi acasă, pe pereţi? De câte ori pe lună te duci la cinematograf? Ce crezi, femeia şi bărbatul sunt egali? Cine e mai presus, Allah sau statul? Câţi copii vrei să ai? Ai fost hărţuită în familie?”, a notat răspunsurile pe care i le-am dat şi a completat formulare referitoare la noi. Era rujată, avea părul vopsit, nu purta văl, părea foarte cochetă, ca femeile din revistele de modă, dar, cum să vă spun, era în acelaşi timp, o fiinţă foarte simplă. Deşi întrebările ei ne-au făcut să plângem pe unele dintre noi, ne-a fost simpatică… O parte dintre noi s-au gândit că, din fericire, ea n-a ajuns să fie întinată de mizeria din Kars. Mai apoi am început să o visez, dar, la început, n-am acordat nici un fel de însemnătate acestui fapt. Acum, ori de câte ori încerc să-mi imaginez cum ar fi dacă mi-aş da jos vălul şi aş ieşi în lume cu părul la vedere, mă văd în postura acelei „femei cu munca de convingere”. Devin şi eu cochetă, ca ea, port încălţăminte cu tocuri înalte şi haine mai decoltate chiar decât ale ei. Bărbaţii se arată interesaţi de mine. Iar faptul acesta pe de o parte îmi place, pe de altă parte îmi provoacă o mare ruşine.
– Hande, nu vorbi de ruşinea pe care o încerci, dacă nu vrei, a spus Kadife. – Nu, am să vorbesc. Pentru că mi-e ruşine ori de câte ori visez aşa ceva, dar nu mi-e ruşine de reveriile mele. Sincer vorbind, nu cred că dacă renunţ la văl o să devin genul de femeie care aţâţă simţurile bărbaţilor, care se dă în vânt după erotism. Mai ştiu însă că, deşi pare de necrezut, te poţi lăsa lesne pradă dorinţelor trupeşti chiar în clipa în care socoteşti că eşti departe de a tânji după acest lucru. Indiferent dacă suntem femei sau bărbaţi, nu contenim să păcătuim – noaptea, în vis sau în viaţa de zi cu zi – alături de alte fiinţe, pe care credeam că nu le-am putea dori niciodată.
Fragment din Orhan Pamuk, Zăpada, trad. Luminiţa Munteanu, Polirom, 2012, pp. 150-151
...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.
Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua. Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim!
Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.
Mi-a placut mult fragmentul din Pamuk! Nu cred ca am inteles de ce personajul spune ca:
"Pentru că mi-e ruşine ori de câte ori visez aşa ceva, dar nu mi-e ruşine de reveriile mele."
Asra inseamna ca femeii ii este rusine de vise, pentru ca nu le poate controla? Totusi, ea spune ca lucrurile care ii provoaca o placere intensa sunt asociate cu "pacatul." Daca visezi nu poti "pacatui"? Nu prea inteleg.
Mi-a placut mult fragmentul din Pamuk! Nu cred ca am inteles de ce personajul spune ca:
"Pentru că mi-e ruşine ori de câte ori visez aşa ceva, dar nu mi-e ruşine de reveriile mele."
Asra inseamna ca femeii ii este rusine de vise, pentru ca nu le poate controla? Totusi, ea spune ca lucrurile care ii provoaca o placere intensa sunt asociate cu "pacatul." Daca visezi nu poti "pacatui"? Nu prea inteleg.