Sarah, o femeie de douăzeci şi trei de ani, a venit în şedinţa de terapie cu ochii plini de lacrimi povestind incidentul traumatic şi umilitor care i se întâmplase la o petrecere.

În ciuda educaţiei sale universitare, şi în ciuda talentului său de a se exprima, Sarah se trezea în mod repetat alături de iubiţi care nu aveau nici educaţie, niciun loc de muncă şi care proveneau dintr-o clasă socială diferită de a ei. Iubitul său actual, Keith, a înjurat-o şi a umilit-o de faţă cu ceilalţi prieteni ai săi, în timp ce participau la o petrecere care lui nu îi plăcea. Pe drum spre casă, ea s-a văitat pentru felul în care el o tratase în prezenţa celorlalţi prieteni. Keith a început să lovească volanul cu pumnii şi să-i ceară lui Sarah să tacă, deoarece îl înfuria. Ea a continuat să argumenteze că fusese o petrecere reuşită, dar insistenţele sale l-au aprins mai tare, aşa că a lovit-o de câteva ori până să ajungă acasă.

Aceste scene nu se întâmplau pentru prima dată în cuplul lor. Aceasta era a treia oară când Sarah mă consulta pentru probleme cu privire la „realitate“. De fiecare dată ”realitatea” se referea la faptul că iubitul său descoperise că o poate abuza arătându-i că ea are un anumit defect, pe care el îl inventa. De fiecare dată o acuza că greşeşte, iar ea era de acord şi îşi dădea silinţa să facă lucrurile mai bine pentru a-i face plăcere. Ea pur şi simplu nu vedea că nu era abuzată din cauza ei.

Ori de câte ori încercam să o liniştesc, Sarah insista că nu găteşte bine, că nu conduce bine sau că nu face bine curat în casă. Pe de altă parte, i se părea că nu era nimic în neregulă cu iubitul dificil, arţăgos şi alcoolic.

Petreceri eşuate, culpe inventate

Folosirea apărării morale în adolescenţă fusese o consecinţă a trecutului său, care fusese bogat în momente de neglijenţă. Mama sa extrem de nesigură şi de voluntară folosea banii moşteniţi şi talentul său natural de animatoare, impresionând lumea din jurul ei prin organizarea de petreceri sofisticate. Înainte ca musafirii să sosească, mama ei o lua pe Sarah de-o parte şi îi spunea că succesul evenimentului social depindea de comportamentul său. Aceste petreceri „perfecte“ presupuneau ca Sarah să se comporte ca o animatoare secundară: ea era responsabilă cu mixarea băuturilor pentru musafiri şi cu implicarea în unele activităţi de socializare care nu erau potrivite cu vârsta ei.

Adesea, când mama ei era extrem de anxioasă şi în stare de ebrietate în timpul petrecerii, o lua pe Sarah separat şi îi spunea, pe jumătate şoptit, pe jumătate printre dinţi, că stricase întregul eveniment deoarece nu reuşise să servească unuia dintre musafiri un martini special la ultima petrecere sau că nu reuşise să discute cu un alt invitat despre un subiect banal. De fapt mama sa o încuraja pe Sarah să folosească apărarea morală, accentuându-i eşecurile. Adesea, în următoarele zile, mama sa o ignora, pedepsind-o pentru eşecurile imaginare şi o forţa să mănânce singură, astfel încât să se poată „concentra“ mai bine asupra manierei în care va putea s-o ajute cu mai mult spor pe mama sa.

Golul lăuntric şi setea de iubire

Acest exemplu este semnificativ pentru mecanismul de apărare morală atunci când este alăturat insuficienţei introiective şi ruşinii. Aceşti factori au lucrat dimpreună asupra lumii interne a lui Sarah şi au dat naştere unei tinere convinse că este nefolositoare, fiind uşor de victimizat. Există o asociere între apărarea morală şi insuficienţa introiectivă. Sarah era vidă din cauza incapacităţii cronice a mamei sale de a o iubi şi a o îngriji conform nevoilor sale emoţionale. Vidul său intern a determinat-o să se concentreze atent asupra mamei sale, în speranţa că mai devreme sau mai târziu va primi iubirea pe care o aştepta cu disperare. Nevoia sa acută de îngrijire parentală o transformase într-o ţintă uşoară pentru solicitările iraţionale ale mamei sale, iar ea dorea să lupte neîncetat pentru a câştiga iubirea ei. Golul lăuntric îi cerea să nege comportamentul mamei sale lipsit de empatie, iar Sarah se învinuia pentru tratamentul la care o supunea mama sa, pentru a-şi păstra iluzia că până la urmă are o mamă în stare s-o iubească.

Mai târziu, golul şi lipsa totală a sentimentului de valoare au determinat-o pe Sarah să intre în relaţii abuzive cu bărbaţi care aveau un pattern independent şi păreau a avea acea forţă de care ea avea atâta nevoie. Asemenea multor adulţi care sunt vizi din punct de vedere introiectiv, şi care folosesc apărarea morală, lui Sarah nu i s-au aplicat niciodată pedepse corporale în timpul copilăriei, şi nici nu provenea dintr-o familie cu lipsuri financiare. Apărarea morală nu este specifică numai relaţiilor încărcate de violenţă fizică.

Fragment din volumul Iluzia iubirii. De ce se întoarce femeia maltratată la agresorul său de David P. Celani. Cartea va apărea în această lună la Editura Trei.

David P. Celani este psiholog clinician în statul Vermont. Interesat de ”ataşamentul față de obiectele rele” (părinţi excesiv de frustranţi, parteneri abuzivi etc.), autorul american a mai fost tradus la Editura Trei cu volumul Plecarea de acasă. Cum să te eliberezi de trecut (2009).

Foto: Campanie mediatică realizată de Saatchi & Saatchi Singapore. “Verbal abuse can be just as horrific. But you don’t have to suffer in silence. Call the Aware Helpline for advice and support, Monday to Friday, from 3 pm to 9.30 pm, 1800 774 5935.”