HBO are doua seriale programate pentru duminică seara, între 9 pm și 10.30 pm, care este, cred, nișa cu cea mai mare audiența a săptămânii. Unul este un serial cu polițisti și un ucigaș în serie (True Detective), iar al doilea este despre generația celor de douăzeci de ani și se focalizează pe un grup de prietene care trăiesc în New York (Girls).
Ambele vor să fie inovative în raport cu televiziunea obișnuită de cablu. Primul pare să propună o nouă viziune a poveștii clasice cu polițiști care îi urmaresc obsesiv pe criminali. Televiziunea americană, pe care o urmăresc sporadic, este obsedată de crime shows. Povestea polițiștilor buni care se luptă cu sistemul și răufăcătorii este spusă și respusă în locații și culori diferite. True Detective se folosește de cârligul poveștii să provoace teme mai largi legate de moralitate și tenebrele minții umane. Unul dintre detectivi (Matthew MccConaughey) este polițistul întunecat, care știe că trebuie să fii dincolo de bine și de rău ca să descoperi realitatea. El este o figură existențialistă care pare obsedat de vânătoare. Nu degeaba una dintre implicațiile posibile ale serialului este că el este criminalul pe care îl caută cu atâta dedicație. Al doilea detectiv (Woody Harrelson) este barbatul familei nucleare care nu reușeste să se descurce cu propriile tendințe amorale. Polițiștii care sunt de fapt răi în loc să fie buni pare să reprezinte o poveste pe care am auzit-o de multe ori. Dar există ceva tenebros și puternic într-o cameră care trăiește în Lousiana, nu doar filmează. Și există pentru mine o atracție puternică față de un actor pe care l-am considerat slab, McConaughey, dar care acum mă impresionează pentru cum își face personajul real.
Al doilea, Girls, despre care am scris aici, s-a lansat ca Sex and the City pentru generația mileniului trei, dar cu o tușă punk. La început mi-a placut enorm pentru că își provoca privitorii cu doua intervenții puternice. Lena Dunham, protagonista, își folosea corpul gol să facă comentarii legate de obsesia pentru perfecțiune. Apoi, serialul reușea să folosească sentimentul de jenă și neacomodare din diferite situații să spună ceva nou despre tinerii care au interacțiuni de tipul ăsta. În seria a treia pe care o urmaresc acum, mi se pare că cele două tehnici s-au epuizat și că subminează povestea. De fapt, scenariștii au uitat că trebuie să spună o poveste pentru că sunt interesați atât de mult să mulgă cele două tehnici care s-au dovedit de succes. Serialul trebuie să își piardă din spectatori și audiență ca să devină interesant din nou. Din păcate, presiunea succesului face ca serialul să fie din ce în ce mai puțin creativ.
HBO are o strategie inteligentă și conservatoare de vândut seriale, pentru că folosește o nevoie pentru nou (True Detective reprezintă o inovație față de serialul tipic ) și nostalgie (un Sex and the City updatat) a publicului american. Dacă True Detective are o energie întunecată care îl face delicios, Sex and the City trebuie să iasă dintr-o rețetă care nu functionează acum foarte bine.
