Cum a fost posibil să se treacă de la optimismul funciar al erei Luminilor la viziunea sumbră şi pesimistă a secolului al douăzecilea? Kant vedea necesitatea un sens în istoria umanităţii: dacă o generaţie nu găseşte împlinirea sensului, cea de a doua duce mai departe torţa – şi idealul de raţionalitate va fi în cele din urmă împlinit; de la Kant şi până la Freud, cel din Disconfort în civilizaţie, unde manifestă cel mai negru pesmism (spunând că omul e prin esenţă nenorocit) s-a produs o ruptură.
Şi totuşi progresul pe care-l prevedea Kant, proclamând triumful raţiunii, s-a produs. Viaţa ar fi trebuit să fi devenit mai uşoară, locul bucuriei şi plăcerii – mai important. Contrariul s-a produs. Mai mult ca niciodată omul poate fi definit ca animal trist.
Solitudinea cosmică a omului modern este prima cauză a apariţiei lui animal triste. Omul a fost mereu, în vastele spaţii ale Universului, însoţit: fie de o forţă binevoitoare, fie de una tiranică sau malefică; dar niciodată nu s-a găsit singur.
Acum este singur.
Kant observă că în pădure copacii cresc drept, în timp ce copacii solitari tind să devină strâmbi. Esenţa socială a omului a fost filosofia “oficială” a umanităţii, în orice caz de la Aristotel încoace (“omul este un animal politic”).
Omul freudian este esenţial singur, metafizic şi social vorbind. Iar cine este singur, este esenţial pesimist.
Triumful raţiunii (prin ştiinţă) asigurând progresul, ar fi trebuit să creeze fericirea. Dar triumful ştiinţei a fost şi triumful individualismului. Creierele colaborează pentru descoperirea adevărurilor ştiinţifice şi perfomanţelor tehnologice, dar în căutarea existenţială indivizii se regăsesc solitari.
Citiţi Etica nicomahică a lui Aristotel si veţi vedea cum poate fi îmbinat idealul individualist cu cel cetăţenesc: formula fericirii.
Numai că în societatea antică munca alienată era efectuată de sclavi… oamenii liberi puteau astfel să se consacre politicii şi filosofiei (Aristotel, Politica). Iar oamenii liberi alcătuiau o comunitate. Ei, cei liberi, puteau să întrevadă fericirea. Azi nu mai sunt sclavi, dar alienarea se produce pe alte căi.
