Timpul istoric suferă schimbări neaşteptate. Este caleidoscopic: O infimă mişcare de rotaţie a unghiului de viziune şi perspectiva apare diferită.
Din 1991 a trebuit să ne obişnuim cu aparenţa unei lumi monopolare. Una dintre cele două superputeri dispărând, echilbrul s-a schimbat. Singurul imperiu au rămas Statele Unite.
Unii politologi au arătat pericolul unei asemenea situaţii. Războiul este atrocem, dar absenţa perspectivei războiului accentuează tensiunile şi dezechilibrele, care devin difuze. Pe de altă parte, superputerea restantă, SUA, trăieşte cu sentimentul impunităţii, ceea ce duce la slăbire şi decadenţă.
Ideologiile născute în vremea dezechilibrului sunt primejdioase pentru superputerea unică. Aşa s-a născut absurda aventură din Irak: din dinamica „noii ordini mondiale”.
Dacă nu are o contrapunere într-o altă putere mondială, superputerea unică este ameninţată de forţe anarhice (vezi terorismul islamic).
Fulgerător, actul ocupării Crimeei, pur act imperalist, readuce Rusia la comportarea unei mari puteri apărându-şi „vecinătatea”, împingând un pion, în sensul pretenţiilor istorice.
Intr-un soi de montaj fulgerător, echilibrul mondial apare schimbat. Iată-ne în situaţia unui dialog de forţă. Este ceea ce se numeşte „războiul rece”.
Războiul rece este o formă de bun-simţ, pe lângă rătăcirile imperiului solitar. El obligă la realism.
Barack Obama a spus la Bruxelles că Rusia nu mai este URSS (o superputere), ci o putere regională. Ca atare, ea nu are „dreptul” să anexeze teritorii. E posibil ca preşedintele american să aibă dreptate: Rusia nu ar mai avea mijloacele unei politici imperiale. Deocamdată acest lucru nu apare astfel. Poziţia caleidoscopului rămâne neschimbată. Dar dacă Rusia cedează, se revine la o lume monopolară. Apariţia unui adversar credibil este şi o veste bună pentru America, obligată la o tratare mai realistă a geostrategiei.
Insă există o situaţie mai stabilă decât cea în doi, aceea care se sprijină pe trei pivoţi. China, cu noile ei pretenţii internaţionale, ar putea juca acest rol, în viitorii ani.
În acest dans al giganţilor, ţările mici şi mijlocii susţin o partitură dificilă. România ar putea să se regăsească vecină directă a Rusiei. Niciodată NATO nu a fost pusă atât de strâns în situaţia de a-şi respecta angajementele faţă de membrii ei.
Singura direcţie liniştitoare ar fi o mare negociere internaţională în care garanţiile reciproce să ducă la îngheţarea pentru câteva decenii a zonelor de influenţă, crearea unor zone-tampon etc. Avem o bună şansă să nu fim printre perdanţi.
Foto: https://twitter.com/MahwishKD/status/443095268817244160/photo/1
