Despre problema adevărului în psihanaliză conferenţiază profesorul Jon Mills de la Adler Graduate Professional School, Toronto, Canada – o conferinţă ţinută la Institute of Philosophy of the University of Wrocław, Polonia, la 17 decembrie 2013, în cadrul unui simpozion organizat de profesorul Adam Chmielewski, redactor-şef al trimestrialului filosofic Studia Philosophica Wratislaviensia.
Problema şi sensul adevărului sunt relevante pentru orice disciplină intelectuală, din perspectiva istoriei ideilor, şi cu toate acestea rămân evazive şi enigmatice. Suntem obişnuiţi, în unele discursuri, să gândim adevărul drept semnificaţia semiotică a universalului şi a finalităţii, ca pe o categorie supremă. Pe când pentru altele adevărul este blocat, subiectiv ori se pretinde că nu există. Cuvântul însuşi aduce cu sine un hybris – ca o proclamaţie grandioasă, deci o declaraţie fermă asupra realului.
Dintr-o perspectivă istorică, remarcăm faptul că există teorii ale adevărului centrate pe corespondenţa cu realitatea ori cu faptele, ori pe coerenţa logică, pe sinceritatea epistemologică şi pe credinţa justificată, pe verificarea empirică, determinismul lingvistic, constructivismul social, utilitatea pragmatică, pe relativism. Adevărul a fost înălţat de asemenea la statutul ontologic al virtuţii – prin străduinţa de a ajunge la o raţiune şi ştiinţă pure, la binele nobil, la idealul ori sublimul obiect al cunoaşterii, de unde şi ideea minţilor luminate.
Dar ce înţelegem exact prin adevăr? Are psihanaliza capacitatea de a-i oferi o teorie?
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.