În foarte frumoasa carte Un fiu bun de Pascal Bruckner am descoperit această profesiune de credinţă (la care ader în totalitate, fiind chiar una dintre rarele privinţe în care nu am cedat vreodată) a poetului englez Philip Larkin (1922-1985), misogin şi mizantrop celebru în ţara sa, despre care mărturisesc că nu am auzit niciodată, ceea ce este cel puţin la fel de surprinzător ca titlul unuia dintre cele două romane ale sale care mi-au stârnit curiozitatea: O fată în iarnă şi Ciudate maniere la internatul de fete.
Iată deci poemul tradus de amicul Pascal:
” Ils vous bousillent en vous concevant,
votre papa et votre maman,
Ils n’en ont peut-être pas l’intention
mais ils s’y emploient,
Ils vous inculquent tous leurs défauts
Et en rajoutent quelques-uns en plus,
juste pour vous.
Eux aussi ont été détruits en leur temps
Par des imbéciles vêtus de chapeaux
et de manteaux à l’ancienne
Qui la moitié du temps se montraient
mollement sévères
Et l’autre moitié se jetaient à la gorge
l’un de l’autre.
L’homme transmet sa misère à l’homme
Elle s’approfondit comme une fosse marine
Sortez de tout cela aussi vite que vous le pouvez
Et n’ayez vous-même aucun enfant. “
Pascal Bruckner susţine că îi place voluptatea filosofiei şi filosofia voluptăţii. Aici ne întâlnim: numai voluptatea nu înşală. Şi este unicul leac (alături, poate, de sfinţenie, însă aceasta este dincolo de posibilităţile noastre) la neajunsul de a te fi născut. Pascal a subliniat într-al său Bildungsroman această frumoasă frază a lui Ingmar Bergman, frumoasă, dar care, din păcate, rar poate fi verificată: “Forţele creatoare dau năvală atunci când sufletul este ameninţat.” Dacă forţele mele creatoare au păstrat distanţa faţă de scrierile mele este, fără îndoială, din cauză că sufletul nu mi-a fost niciodată cu adevărat în pericol, pe când ele au dat năvală la moartea tatălui lui Pascal – care era exact opusul tatălui meu – pentru a-l ajuta să scrie această capodoperă: Un fiu bun.
Traducere de D. L. Bîtfoi
