Atentie, spoiler! Care insa nu ne clarifica ideologic
Intru la Captain America: Războinicul iernii, la mall, în 3D. Cu speranţa ca supereroul să nu mai sfărâme în numai o jumătate de oră (interminabilă, altfel!) toţi zgârie-norii din Manhattan şi dintr-alte câteva cartiere.
Sequel-ul este altfel. Strămutat din vremurile ultimei conflagraţii mondiale în zilele noastre, cu tehnologii futuriste. Inamicul nu mai e precis conturat – precum naziştii de serviciu de odinioară, dar şi inovaţiile misterioasei organizaţii Hydra (care supravieţuieşte şi înfloreşte, totuşi, şi în partea a doua). Acum inamicii şi prietenii răsar de unde nu te aştepţi, iar delimitările sunt blurate. Eroina Natasha Romanoff (Scarlet Johansson) e o fostă kaghebistă care a aderat la SHIELD, superserviciul supersecret şi supertehnologizat care apără America. Şeful la vârf al serviciului, Robert Redford, este nu cel mai mare patriot + umanist planetar, precum părea la început, ci un psihopat cinic, cu program, în solda Hydra. Fostul prieten al Căpitanului Americii, Bucky, căzut eroic în primul film, reapare în cel de-al doilea ca personaj negativ, recuperabil de partea celor buni în viitorul Captain America 3. Posesorul iconicului scut (shield), Căpitanul America însuşi, prototipul americanului mediu care îşi împlineşte visul şi intră necondiţionat în slujba comunităţii, este dat în urmărire chiar de serviciul omonim al scutului, fiind acum stigmatizat, nu doar paradoxal, dar şi absurd, ca inamicul nr. 1 al Americii. Iar el, gata în orice moment la jertfa supremă, are un comportament suicidal incontrolabil şi inconturnabil (dar nu aşa sunt oare toţi supereroii?), aproape implorând, din ce în ce mai des spre sfârşit, să fie omorât, ca şi cum ar avea de ispăşit vreun păcat capital.
Personajul de benzi desenate fusese lansat în 1941 cu scopul de a-l învăţa minte pe Hitler şi de a mobiliza patriotic la războiul împotriva nazismului. Astăzi, după ce a traversat epoci, motivele multiplelor mobilizări s-au schimbat – sau, în termeni psihanalitici, s-au deplasat. Te poţi întreba ce idealuri mai apără Căpitanul America în 2013 (succedându-i, celui mai transparent ideologic, din 2011), în această producţie care ridică problema terorismului din aer pe teritoriul Statelor Unite, dar concomitent pe cea a atotputernicului serviciu de supraveghere aflat într-o derivă morală şi hăituindu-şi propriul supererou. Sunt idealuri conservatoare sau liberale, în această tematizare a chestiunii libertate versus securitate, în care serviciul scutului este în cele din urmă desfiinţat, dar supereroul îşi îmbracă din nou hainele cu stars and stripes pentru confruntarea finală? În Statele Unite ambele tabere îl revendică sau îl critică în egală măsură, alţii vorbind, în fine, despre o “acrobaţie politică de succes” a producătorilor. Iar asta nu ne lămureşte mai mult.
Citeştedespre
Ne lămuresc în schimb regizorii Joe şi Anthony Russo, care “recunosc” că filmul este o critică a listei cu suspecţi de terorism a lui Barack Obama (terror-suspect kill list) şi a folosirii dronelor (hellicarriers din film, drone supradimensionate), ca şi a NSA, National Security Agency. Şi o fabulă despre cazul lui Edward Snowden.
Mie această dezlegare a problemei mi se pare cumva prea simplă. S-ar putea ca intenţiile şi realizarea să treacă peste capul regizorilor. Nu ar fi prima dată. Voi reveni cu sequel-ul disputei, dintr-o perspectivă a studiilor culturale peste care a trecut, în moduri interesante, după mine, al treilea val al teoriei critice a societăţii.
Preluat din Cultura
