Din punctul de vedere demografic, omenirea se reproduce exponențial. Este o lege care se aplică și altor specii: cu cât indivizii sunt mai numeroși, cu atât vor avea mai mulți descendenți. În trecutul preistoric și istoric creșterea exponențială a fost frânată de neputința omenirii în fața dezastrelor naturale, a penuriei alimentare periodice, a bolilor. În epoca modernă, acești factori de contrazicere a sporului matematic așteptat s-au atenuat. Totuși, omul rămâne vulnerabil în fața dezastrelor naturale. În ceea ce privește situația alimentară, există subnutriție cronică și pusee de foamete, dar în raport cu creșterea globală a populației nevoile alimentare sunt mai bine acoperite. În fine, progresul medicinei este evident și a contribuit masiv la creșterea duratei de viață, deci la fecunditatea speciei. Vor exista 8 miliarde de oameni în 2025 pe Pământ. Ultima dublare a populației s-a realizat în 50 de ani; precedenta în 45. În anul 1000 dublarea luase mai mult de o mie de ani, următoarea dublare, 500.
Exploatarea resurselor planetei (combustibili, materiale de construcție, etc) este explicabilă prin numărul mare de oameni trăind azi pe planetă (după o estimare verosmilă, cca 7% din homo sapiens care au existat vreodată trăiesc azi), dar se pare că intervine și un factor calitativ: dorința umană crește odată cu numărul. Mai simplu spus, oamenii nu sunt numai mai numeroși, dar și mai pretențioși. Nevoia de satisfacere este și mai imperioasă, și mai rapidă. Totul se petrece ca și cum rolul represiunii în moderarea libidinală scade, iar impulsivitatea proprie libidoului se manifestă mai evident. Caracterul de animal excessivum al omului se manifestă cu toată pregnanța.
În paleolitic oamenii nu-și modificau modul de viață de-a lungul a sute de generații. Populația umană creștea foarte încet. Omul, vulnerabil, se găsea în echilibru cu natura. Tot așa cum carnivorele încep să se împuțineze atunci când au ucis prea multe ierbivore permițând refacerea speciilor primejduite, populația umană se împuțina atunci când condițiile naturale erau vitrege.
Neoliticul a adus o revoluție. S-a intrat într-o accelerare a civilizației, creșterea demografică s-a accentuat. Dorința umană de satisfacere a nevoilor a suferit o accelerare, concomitent cu capacitatea de a inventa noi mijloace de satisfacere. Pe măsură ce inteligența progresează, dorința devine (a) mai impetuoasă și (b) mai ingenioasă. Din această pricină echilibrul om-natură se rupe. Ruptura datează chiar din Antichitate. În Odiseea pădurile mediteraneene ajung la malul mării. Fabricarea corăbiilor a dus la dispariția pădurilor costiere, în timp ce păstoritul provoca deșertificarea.
Dar revoluția industrială a amplificat enorm puterea de creație și totodată pe aceea de distrugere. Din locală, distrugerea a devenit globală. Sistemul Gaia fiind global primejduit, răspunsul va deveni și el global. Este ceea ce suntem pe cale să trăim.
Foto: Michael Morgenstern
