Tehnologia, o antireligie si o poarta catre idolatrie

Imaginarul metafizic si mistic s-a epuizat

Singură, tehnologia se menține ca putere inovatoare în om. Tehnologia covârșește pe om cu binefacerile ei, îl hrănește, însănătoșește. Dar tehnologia nu este represivă, iar fără represiune Gaia, depășită, distruge civilizația. Tehnologia împinge la consumație, la epuizarea resurselor, la destabilizarea sistemului și precipită reacția violentă a Gaiei.

Cu capacitatea de-a realiza dispozitive mereu mai complicate, capabile să modifice chiar suportul vieții (codul genetic), tehnologia nu poate să dispară. Omul este condamnat pentru eternitate să invente. Chiar într-o lume invalidă, grav avariată, imaginația tehnică este, ca demers intelectual, inepuizabilă. Chiar dacă admitem că, în linii mari, știința a epuizat cunoașterea Naturii, trebuie totuși să acceptăm că exploatarea Naturii prin crearea unor dispozitive tehnice rămâne deschisă, ba chiar este mult extinsă. Descoperirile se răresc, invențiile vor fi din ce în ce mai multe.

Tehnologia nu se opune principiului plăcerii. Dacă într-o lume tehnică satisfacerea pulsională poate deveni mai constrângătoare, tehnologia dezvoltă, prin idolatrizarea obiectului tehnic, propriul ei sistem de satisfacere pulsională. Deci, tehnologia este asociată acelei antireligii care este idolatria. Prosperarea viitoare a tehnologiei vine și din aceea că nu are nevoie de o civilizație globală și funcțională. Chiar într-o lume cufundată în conflicte locale, cu multe zone de regres masiv, vor exista insule de competență și de acces la resursele naturale unde inteligența va putea să elaboreze tehnologie (o astfel de zonă ar putea fi în Asia Centrală și de Sud-Est, unde există resursele minerale cele mai bogate de pe glob).

Nu este sigur că noile puteri tehnologice vor domina lumea. Tot ce se poate spune este că vor exercita atracție și invidie, dar și influență, deseori pe calea unor conflicte de un tip nou, de genul războaielor cibernetice etc.

Lumea „postapocaliptică” care se pregătește și a cărei schiță transpare din examinarea situației prezente nu va fi mai unitară decât cea pe care o trăim. Singura diferență stă în aceea că va prezenta mai puține alternative, sau nici una, la idolatria tehnologică. Tehnologia distruge și imaginația mitologică și „falsa conștiință” ideologică.

Coexistența unor zone largi de „regres” cu altele restrânse, de tehnologie avansată, reprezintă un compromis acceptabil pentru Gaia. Sistemul va profita de repaosul relativ pentru a se reface parțial.

Tehnologia este marea promotoare a idolatriei. Cultului divinității i se opune cultul obectului. Omul cade în extaz în fața propriei sale creații.

Ideologiile sunt un soi particular de satisfacere prin idee, o idolatrie a ideii. Tehnologia, pe de altă parte, duce direct la idolatrie. Valoarea de utilitate a obiectului devine insignifiantă față de valoarea lui fantasmatică. Fantasma obiectivată devine tiranică. Iar posibilitatea de satisfacție este, virtual, nesfârșită.

Religia este realizarea prin imaginar, în timp ce tehnologia este fantasma realizată. Religia este restrictivă, idolatria este permisivă. Atunci când imaginația mitico-metafizică este epuizată, idolatria poate domni, prădarea Gaiei continuă.