Un liberal… conservator

Cei rai sunt cei care trag in tine

Cel mai recent stop-cadru se referea la disputa din Statele Unite pe marginea superproducţiei Căpitanul America: Războinicul iernii, despre care nu se poate şti încă dacă ilustrează cu precădere valori conservatoare ori liberale. Am mai amintit despre intenţia producătorilor de a face un film „pe gustul tuturor”, ca şi despre declaraţiile regizorilor care şi-au dorit o parabolă contemporană despre politica dronelor şi agenţia naţională de securitate NSA.

Este deci filmul conservator sau liberal? Sau producătorii au reuşit să-şi atingă ambiţiosul scop?

La mijlocul anilor ‘90, unul dintre reprezentanţii cunoscuţi ai celui de „al treilea val” al teoriei critice a societăţii în tradiţia Şcolii de la Frankfurt, Douglas Kellner, avansa instrumente şi interpretări punctuale ale culturii media a anilor ‘80, rod al experienţei îndelungate de colaborare cu cunoscutul Grup de la Birmingham în studiile culturale. Corectând o idee a teoriei critice clasice, Kellner arată că filmele, de exemplu, nu mai ilustrează unitar ideologia dominantă, ci aglutinează elemente diverse, în conglomerate oscilând între tendinţe adesea opuse. Un Rambo dezlănţuit, simbol indubitabil al reaganismului, împrumută de la hippioţi pletele şi emblematica bentiţă pe frunte (aceleaşi elemente care cu un deceniu mai înainte erau semnalmentele sigure ale infractorilor executaţi de inflexibilul pistolar Clint Eastwood, în seria cu Dirty Harry) şi le expropriază pentru cauza luptei împotriva Răului – e adevărat, aparent împotriva sistemului. Întrebarea este întotdeauna dacă aceste elemente sunt preluate numai pentru credibilizarea filmului, în beneficiul unui personaj care trebuie să treacă drept rebel, ori semnalizează chiar o răspântie ideologică. Probabil că mai degrabă şi mai des primul răspuns este cel corect, aşa cum arată îndeobşte şi analizele în detaliu.

Fără a merge la detalii, mi se pare că e şi cazul Căpitanului America. Drept e că „Imperiul Răului” nu mai e clar delimitat, ba chiar graniţele morale sunt mai labile ca niciodată. Că desfiinţarea serviciului naţional de securitate SHIELD e condiţia esenţială a deznodământului; că fosta kaghebistă este acum personajul bun, iar fostul prieten cel mai bun al supereroului este mai nou cel rău; că însuşi Robert Redford îl întruchipează pe maleficul conducător al SHIELD (oare în primul său rol negativ, după o listă lungă de roluri de… liberal?). Etc. Cu toate acestea, pentru confruntarea finală supereroul îşi îmbracă uniforma care l-a consacrat, în stars and stripes, iar ca răspuns la întrebarea „Cum îi mai deosebim pe cei buni de cei răi?” oferă din alergare soluţia prefabricată: „Cei răi sunt cei care trag în tine”. Indicii sunt mai multe, iar deznodământul este, la urma urmelor, în cheie conservatoare. Căpitanul America face o seamă de concesii importante şi frapante taberei adverse, dar, în opinia mea, acestea sunt doar cosmetice şi pentru captarea bunăvoinţei… şi a audienţei.

Preluat din Cultura