Ce înseamnă, azi, să fii conservator? Clasic, noțiunea este asociată cu „dreapta”. Propriu-zis, a fi conservator nu este a fi neapărat împotriva schimbării, doar prudent față de perspectiva schimbării. Suspecte gândirii conservatoare nu-i sunt numai revoluțiile, dar și reformele, pe care nu le respinge însă cu totul.

Conservatorii sunt un element indispensabil al dialecticii ideilor și al dialecticii sociale. Celălalt pol sunt radicalii, cei care vor schimbarea (aproape) cu orice preț, grăbiți prin definiție.

În România de azi conservatorii ar trebui să fie de stânga, dacă vechiul regim de acum un sfert de secol nu ar fi suferit un colaps atât de total, încât nu mai era nimic de salvat (în afara rețelelor de relații, dar asta este o altă poveste). S-a născut un mit: comunismul a fost o pură paranteză, un fel de vis rău, perioada pe care a acoperit-o nu a fost reală. Or, o asemenea idee nu poate fi decât falsă. Este totuși dominantă. De aici vine faptul că ideologia conservatoare românească se referă la setul de valori predominant în lumea antebelică. Ceea ce sub comunism deja se numea „Vremurile normale”.

Numai că înainte de 1938 ideologiei conservatoare i se opuneau, chiar dacă erau tradițional mai puțin influente, alte tipuri de gândire, organic legate de epocă. Exista un liberalism burghez tipic, exista o stângă. Existau occidentaliștii, exista o Românie cosmopolită, de diverse nuanțe, alături de România tradiționalistă. Azi obsesia gândirii românești e una singura: oroarea față de „corectitudinea politică” occidentală. Se creează astfel o „corectitudine politică” autohtonă, de sens opus celei europene. Curentul invers este foarte puțin aparent, deși există.

Citiţi despre

Avishai Cohen a electrizat Sala Radio

Ce este sandplay therapy? (II)

‘Saved By the Bell’ star Lark Voorhies has bipolar disorder, according to her mother

Este adevărat că discuția ideologică occidentală a pălit și ea în ultimul timp. Par să fie lipsită de suflu. Ideologia ca noțiune este compromisă. Cu toate acestea, omul nu se poate dispensa să se întrebe de ce trăiește, cum trebuie să acționeze. Nu poate să se abțină de-a se întreba cum conciliază condiția tribală cu cea general-umană. Cît timp omul va fi uman, va trebui să răspundă, fie și nesatisfăcător, cu conștiința că răspunsurile lui sunt provizorii. Simpla revenire la vechile scheme de gândire nu poate satisface. Unei lumi în mișcare îi corespund idei în mișcare.