Am ieşit la cinematograful Arlequin unde am văzut O educaţie de cineasta daneză Lone Scherfig, consternat. Consternat de morala filmului şi de vicleanul lui antisemitism: David, prădătorul sexual, este evreu şi nu ratează nici o ocazie de a ne reaminti. Pe scurt, deşi am fost sensibil la farmecul lui Carey Mulligan – şi cum să nu fii? – această iniţiere în sexualitatea londoneză a anilor şaizeci mi s-a părut cam banală.
De unde şi stupoarea mea citind de sub pana lui Patrick Modiano că această povestioară lejeră l-a impresionat într-atât, încât puţin a lipsit să fie strivit la traversarea unei străzi din Rennes de o maşină care semăna la culoare (Bordeaux) cu cea condusă de David, acel tip suspect cu care eroina are prima ei poveste de dragoste. Fără îndoială că Modiano a fost vrăjit de Carey Mulligan, căreia i-a prezis că „va ajunge departe”.
În dauna spiritului critic, Modiano îşi recapitulează amintirile sale londoneze din anii şaizeci, plimbările nocturne şi solitare printr-un oraş care îi făcea teamă. Eram şi eu la Londra pe atunci şi am fi putut chiar să ne întâlnim, dar eu încercam mai degrabă un sentiment de exaltare, ieşind de la vreun cinematograf şi intrând în vreun bâlci. În această privinţă, două amintiri mi-au rămas în memorie. Una referitoare la un film al cărui titlu l-am uitat, dar care spune povestea unui bărbat vârstnic care seduce o adolescentă – deja! – şi o duce la Luna Park, unde este secerat de un infarct. L-am văzut ca pe o prefigurare a propriului meu destin.
Rătăceam noaptea prin bâlciuri, încercând, între altele, un tub de oţel rotindu-se cu o viteză la care amatorii de senzaţii tari erau striviţi ca nişte insecte de perete în timp ce pământul le fugea pe dinaintea ochilor. Uneori, rotaţia încetinea şi eram siguri că vom fi striviţi de fundul hăului. A fost momentul cel mai delicios de terifiant al sejurului meu londonez.
Modiano observă că în acea epocă adolescenţa era o închisoare. Oare nu a aflat despre acele cinematografe englezeşti deschise încă de dimineaţă unde băieţi şi fete se giugiuleau ascultând rock? Poate că a ratat momentul de a fi un pic mai şnapan. Ceea ce ar explica de ce, après-coup, a fost prins insidios de farmecul desuet al acestei Educaţii.
Traducere de D. L. Bîtfoi
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
