Exact în momentul în care Mary Daisy Dinkle încearcă să se sinucidă, auzim vocea lui Doris Day, cântând
Que sera, sera… whatever will be, will be…
Carapacea mea interioară nu a rezistat. Nici ale celorlalţi spectatori, la zgomotul batistelor şi al nasurilor trase.
Mary Daisy Dinkle este acea fată dolofană care îi scrie din Australia unui evreu new-yorkez, Max Jerry Horowitz, pentru ca el să îi confirme că bebeluşii se nasc în dozele de bere şi în America. Şi-a ales numele la întâmplare, dintr-o carte de telefoane. Nu e nici o îndoială că ea va bulversa existenţa acestui mizantrop cu sindrom Asperger, autist, obez şi supradotat. El nu a avut niciodată prieteni. Ea nu a cunoscut altceva decât un tată taxidermist şi o mamă alcoolică. Trec ani până să se întâlnească – evident, prea târziu. Ea studiază medicina, el stă prin spitale de psihiatrie. Scrisorile pleacă dintr-o oază australiană şi din Bronx (scrisori admirabil interpretate de Philip Seymour Hoffman). Personajele modelate în plastilină prind viaţă, trăind mai imprevizibil decât în orice film jucat de actori…
Artistul care a reuşit această performanţă se numeşte Adam Elliot. Spun performanţă pentru că el îi combină pe Kafka şi pe Robert Crumb, o estetică a urâtului şi sentimentele cele mai delicate fără să deraieze vreodată în patetism. Mai puţin atunci când vocea lui Doris Day se aude modulând Que sera, sera… Dar a fost necesar. Ne vom reveni vreodată dintr-un asemenea electroşoc? Acelaşi frison m-a încercat atunci când am văzut Inima e un vânător singuratic de Robert Ellis Miller. Era în 1968. Liniştiţi-vă: nu vă voi povesti viaţa mea. Ea s-a schimbat prea puţin. O scrisoare soseşte dintr-o ţară îndepărtată. Scrisă de o fetiţă care îmi pune întrebări derutante. Îi răspund. Întotdeauna răspund. Dacă viaţa ar fi logică, atunci ne-am sinucide împreună. Dar viaţa nu e logică. E comică. Ea face ca totul să se repete. Ca Mary Daisy Dinkle să îl întâlnească încă o dată pe Max Jerry Horowitz. Şi ca filmul să nu se încheie vreodată. Nimeni n-a ştiut vreodată de ce. În afară, poate, de Schopenhauer.
Traducere din limba franceză de D. L. Bîtfoi
