Scrisoare lui Edouard Launet
Dragă Edouard Launet,
Îţi mulţumesc pentru emoţionantul portret pe care i l-ai făcut lui Robert Linhart, ciclotimic şi revoluţionar. Eram foarte apropiaţi pe când el avea optsprezece ani şi ne petreceam împreună vacanţele, la Verbier. Dansam la bamba în Bar des Alpes, iar el agăţa fete spre a le dovedi că nici una nu era capabilă să argumenteze aşa cum voia el – şi nu greşea. În plus, îi mergea cu asta.
Nu am întâlnit vreodată pe cineva care să încarneze mai bine (şi mai modest) figura „geniului”. Chiar şi Jacques-Alain Miller, care ni se alătura uneori, era impresionat. Am petrecut nopţi întregi plănuindu-ne viitoarea celebritate. Am povestit despre asta în Sexe et sarcasmes, şi am povestit şi despre mândria cu care i-am publicat lui Robert primul său articol în Le Peuple, cotidian socialist din Lausanne la care lucram în acea vreme. El vorbise deja despre Dien Bien Phu. Dar era mai mult nietzscheean decât maoist.
Întrebarea pe care adesea mi-o pun azi (ştiţi doar, odată cu vârsta începem să ruminăm) este cum se face că un prieten – şi nu a fost singurul – a putut fi distrus de o pasiune politică. Cum se face că, după ce familia sa a fost victimă a nazismului – părinţii noştri erau apropiaţi -, a putut să se arunce în gura unui dictator atât de însetat de sânge cum a fost Hitler. Montaigne sau moraliştii francezi ar trebui, în principiu, să vă protejeze de acest gen de derive. N-au făcut-o.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Mai am încă pentru Robert afecţiunea pe care i-o purtam la douăzeci de ani. Dar prefer să mi-l amintesc pierzând vremea prin vreun club de noapte decât trudind într-o uzină. Privirea îi era de o muşcătoare ironie, iar cu un singur surâs risipea toate iluziile. Strălucea. Mă întreb dacă politica nu ne face trişti şi bolnavi, afară de cazul în care suntem escroci profesionişti sau sceptici cu nervi de oţel. Ca şi erudiţia, ea e o fugă departe de propria noastră viaţă.
Iată, aşadar, modestele rânduri pe care mi le-a inspirat, dragă Edouard Launet, frumosul vostru articol. Salutaţi-l pe Robert din partea mea. Voi fi mereu gata să îl conduc prin locurile rău famate din Lausanne sau de oriunde. Însă poziţia revoltatului e un gen de exerciţiu prea epuizant şi fără îndoială şi prea zadarnic pentru a o putea menţine prea multă vreme.
Traducere de D. L. Bîtfoi
Foto: http://linter.over-blog.com/article-ecouter-r-linhart-66275335.html, http://www.renaud-bray.com/ImagesEditeurs/PG/1087/1087562-gf.jpg
