Fraierul interior
Fraierul interior sunt eu, în interiorul meu, când strategiile mele tipice cedează, când presiunea face ca totul să sucombe cert şi lin, să derapeze suav şi tâmp. E super. O să explic imediat de ce.
În ultimii doi ani am cercetat zona incertă a momentului în care nu mai ai control(ul), în care renunţi la el în mod deliberat pentru a încerca mai apoi să te regăseşti, să te recompui. Asta presupunea în primul rând lupta cu un aspect al desenului meu care deja se afla în riscul de a deveni prea uşor. Simțeam că trebuie să schimb doar pentru a vedea ce se află în spatele chestiunilor cunoscute, care deşi mă amuzau încă, începuseră să devină şi obositoare în egală măsură. Ce se poate face într-o astfel de situaţie? Să schimbi mâna, la propriu. Refugierea în confortul mâinii dreapte a trebuit să înceteze şi să ofere loc unui traseu anevoios şi greu de stăpânit: prioritatea mâinii stângi într-o lume în care eu m-am nimerit dreptace.
Fraierul interior lucrează doar cu resursele sale (mele) cele mai primare, are doar ce există deja acolo. Odată cu stângăcia, care frizează cu handicapul, am descoperit că încep să scap de acuitatea de care simţitsem că mă satur dar, în acelaşi timp, scap şi de tot ce definea desenul meu de până atunci. Fraierul zburdă sincer, are detaşarea pe care o caut, e zona de inbetween.
Seria de desene s-a întamplat natural, m-am tot întors la imposibilitatea stângii şi am observat că se formează un arhipelag de insuliţe diforme, că între desenele mele aşa-zis obişnuite, simt nevoia clară şi somatică de a renunţa brusc la tot şi de a vira totul pe partea stângă (ajungând să fac asta lucrând chiar şi cu mâna dreaptă), unde regulile sunt tot ale mele dar ale unui eu mai…pur.
Rezultatul este un desen crud, aproape anti-estetic, unde nu contează decât vibraţia şi amuzamentul interior, unde îmi place că e aşa: ca o bălărie. Oricum, de mic copil îmi plăcea să umblu cu un băţ în mână pe maidan, indiferent că eram îmbrăcată în rochiţă şi aveam şi chestiuni din alea… forme de fructe bizare la elasticele din păr. Mă bucur să vad că nu s-a schimbat nimic, de fapt. Am ales că acum, în maturitate, să traduc stadiul ăsta de libertate sălbatică sub forma de fraier interior: micul sălbatic greu de acceptat în condiţii sociale standard dar care e făcut din diamant şi nu poate fi învins.” -Lea Rasovszky
Lea Rasovszky
Lateral ArtSpace is a non-profit artist-led exhibition and project space in Cluj-Napoca, Romania. It was founded in April 2012 and is coordinated by three Romanian artists: Dragoș Bădiță, Cristina Curcan and Lucian Indrei.
The project started as a response to the lack of exhibition possibilities for emerging artists.
Lateral ArtSpace
Fabrica de Pensule
Henri Barbusse 59-61, 1st Floor
Cluj-Napoca 400616
