Un amic vienez mă roagă să îi trimit cartea lui Jean-Pierre Bernès, J. L. Borges: la vie commence… Titlul nu-i grozav, iar eu nu-l cunosc prea bine pe Borges. Mă conformez, nu fără a arunca o privire – reflex profesional – prin acest eseu foarte personal al editorului Operelor complete din Pléiade ale scriitorului argentinian.
În exergă, acest sublim citat din Borges: „Orice scriitor lasă în urmă două opere: una constând în suma scrierilor sale, cealaltă constând în imaginea despre el.”
Apoi, din întâmplare, la pagina 69 a ediţiei Cherche-Midi, dau peste o scrisoare de la Victoria Ocampo, în care îl portretizează pe Drieu. Observă ea, printre altele: „Drieu e de un mare egoism, nu e generos nici cu alţii, nici cu sine însuşi. Suferă de o boală foarte răspândită în zilele noastre: un intelect viu şi destul de bogat, grefat pe o natură limitată.” Şi adaugă: „E şi cazul lui Lacan (dar într-altă manieră).”
Nu ştiu care va fi fost relaţia dintre Victoria şi Drieu, o relaţie care îl fascina pe Borges, dar pot savura pe deplin această cerere a lui Drieu către Victoria (scrisoare datată 28 iunie 1928): „Încetează să mă mai tratezi ca pe un ticălos, ca pe un minuscul monstru, ca pe o moviliţă de nisip stropită de pipi de cămilă, într-o zi setoasă din mijlocul desertului.”
Şi iată cum, deschizând o carte, survine magia.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Acest amic vienez îşi doreşte de asemenea un exemplar al filmului lui Samuel Fuller, Verboten (Ordinele secrete către spionii nazişti, 1958). Aici mă simt în elementul meu: filmele americane de serie B ale anilor ’50. Fuller, care filmează de parcă ar boxa, abordează un subiect delicat: denazificarea Germaniei, în timp ce soldaţii perdanţi deja visează să îşi ia revanşa şi mocnesc conspiraţii şi revolte. Imposibil să nu te gândeşti la situaţia din Irak: regula de aur a învinşilor e de a nu se declara niciodată învinşi. Dar vine, implacabilă, ziua când actualitatea nu mai e interesată nici de învingători, nici de învinşi. Atunci cinematografele se redeschid, iar librăriile le propun cititorilor pe Borges sau pe Drieu. Războiul continuă, altundeva şi altfel, pe ecranele noastre: fără a-l obosi nici chiar pe cel mai pacifist dintre pacifişti. În vremuri de criză putem revedea Verboten de Samuel Fuller. Nu a îmbătrânit, de altfel, nici un pic.
Traducere de D. L. Bîtfoi
