Bernard-Henri Levy la Ruquier
Cosmopolitismul nu e un sport de lupte. E rezervat unei elite îmbibate de cultură, curtoazie şi modestie. Nu ştiu dacă mai există în Franţa de azi, sigur sunt doar că nu la Laurent Ruquier şi complicii săi de sâmbătă seara îl vom vedea. Nu fără panaş, Bernard-Henri Levy a încercat, în timp ce-şi promova puţin prea din greu al său Hôtel Europe, să încarneze o formă de cosmopolitism. Nu pe cel al lui Stefan Zweig, din păcate, ci pe acela al unui intelectual francez fierbând de indignare şi de dorinţa de a lupta. De ce nu? A-l desemna însă pe Putin drept una dintre figurile Răului universal, fără a o uita vreodată pe Marine Le Pen, mult mai bine localizată, face ca discuţia despre cosmopolitism să ia alura unei conversaţii de bistrot un pic prea exaltată, în care toate argumentele sunt bune pentru a câştiga, inclusiv cel al avionului de la Malaysia Airlines de care chiar şi Obama a uitat, experţii privilegiind ipoteza unei erori (voluntare?) a unui pilot ucrainean.
Pe scurt, la acest nivel de dezbatere cosmopolitismul a dispărut, şi el, de pe ecranele radarelor, pentru a lăsa locul unor sterile confruntări politice… când vom înceta oare să ne aruncăm în faţă copii inocenţi ucişi în braţele mamelor lor de unii sau de alţii? Emisiunea se apropia de sfârşit când Bernard-Henri Levy, abandonându-şi postura de intelectual pro-european şi retorica antifascistă atât de bine rodată, s-a lăsat copleşit de emoţie evocând ameninţările care îi pândesc pe evreii francezi. În sfârşit, un moment de adevăr, mi-am spus, în timp ce mă uitam la figura lui Aymeric Caron, un vegetarian ce îşi regăseşte un apetit vorace atunci când vine vorba despre Israel…
Traducere din limba franceză de Dorin-Liviu Bîtfoi
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
