O psihoterapie interdisciplinara?

Cartea lui Luigi Zoja Istoria aroganţei. Psihologia şi limitele dezvoltării, recent tradusă în limba română la Editura Herald, este un proiect atipic în peisajul psihoterapiilor de toate orientările şi culorile. Iar asta din cel puţin două puncte de vedere. Pe de o parte, abordarea cărţii este una interdisciplinară, aşa cum, din păcate, foarte rar întâlnim astăzi. Autorul, Luigi Zoja, este analist jungian, absolvent al Institutului „C.G. Jung“ din Zürich, cu practică privată la Milano şi, vreme de doi ani – chiar în vremea atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 – şi la New York şi Washington D.C. A fost preşedintele CIPA – Centrul Italian de Psihologie Analitică (1984-1993) şi peşedintele IAAP – Asociaţia Internaţională de Psihologie Analitică (1998-2001), iar ulterior preşedintele Comisiei Internaţionale de Etică a IAAP. O fructuoasă carieră de jungian, s-ar putea spune. Da, numai că Luigi Zoja are ochi şi urechi pentru alte orientări psihoterapeutice, psihodinamice cu precădere, şi şi-a aruncat o privire, măcar, la ideile lui Freud şi Melanie Klein, aşa cum ne sugerează trimiterile sale, inclusiv din această carte. Depăşind pragul cabinetului, Luigi Zoja este scriitor şi are o diplomă în economie şi studii în sociologie.

Iată, prin urmare, o personalitate complexă, urmând parcă îndemnuri sau modele mai vechi, de pe la începuturile psihoterapiei. Nu este întâmplător, îmi spunea Luigi Zoja într-un interviu pe care i l-am luat în luna iunie, odată cu lansarea la Bucureşti a amintitei cărţi, că Freud îi cunoştea foarte bine pe clasicii antici (şi nu doar pe ei), remarcându-se ca o personalitate cu un pe cât de vast, pe atât de solid fundament cultural. Nici C. G. Jung nu avea un profil intelectual diferit, deşi, de la un punct, către alte zări culturale. Freud nota ca importantă în formarea unui psihoterapeut împletirea formării clinice cu studii umaniste, cu discipline poate neaşteptate pentru unii, precum arheologia (pentru care avea, de altfel, o notorie pasiune) – un ideal astăzi trecut cu vederea. Pierzi ceva ca psihoterapeut fără orizontul cultural, precum sugerau cândva pionierii? l-am întrebat pe Zoja. Probabil că nu, mi-a răspuns, dar, în orice caz, cu acest orizont nu ieşi în pierdere, ba dimpotrivă.

Or, Luigi Zoja vede lucrurile într-o perspectivă larg culturală, de la care urmează diferite trasee, dacă ar fi să ne referim fie şi numai la studiile sale clasice. Cartea Istoria aroganţei – iată aici al doilea motiv pentru care găsesc că este un proiect rar în aria psihoterapiei – ar putea fi clasificată în cataloagele bibliotecilor nu atât ca o întreprindere de psihoterapie, cât drept una de filosofie a culturii.

Sau de terapie a culturii, dacă vrem.

Luigi Zoja: Traind periculos in limuzina de lux a civilizatiei occidentale

Ceea ce pune în discuţie Luigi Zoja este obsesia lumii moderne occidentale (globalizată, astăzi) pentru creşterea accelerată şi continuă, sau dorinţa pentru expansiunea nelimitată. Pentru a-şi ilustra punctul de vedere, autorul culege din The New York Times o alegorie şi o interpretează în cheie proprie: ne aflăm într-o limuzină de lux, în condiţii de siguranţă şi confort maxime. Totuşi, scopul unic al limuzinei este nu să meargă repede, cât să accelereze permanent, astfel încât călătoria devine, de fapt, din ce în ce mai nesigură. Imaginea propusă este a societăţii contemporane, cu patima sa emblematică pentru expansiunea şi creşterea nelimitate, economice mai înainte de toate, creştere de dragul creşterii, nu pentru bunăstare şi în nici un caz pentru interesul general; ceea ce reprezintă, de la un punct, un ţel şi abstract, şi – mai ales – dăunător. Un cortegiu de nenorociri contemporane ar porni de aici, afirmă Luigi Zoja, iar teoria sa nu încetează să fie confirmată de evoluţii la zi: criza economică mondială declanşată în 2008 şi neîncheiată nici până azi; epuizarea rapidă a resurselor planetare, poluarea, încălzirea globală şi alte fenomene conexe – dintr-o perspectivă ecologistă; consacrarea consumerismului ori creşterea ratei criminalităţii – dacă luăm în vizor viaţa colectivităţii; procentul sinuciderilor, al nevrozelor, al bolilor aparatului digestiv, explozia fenomenului obezităţii sau supramedicalizarea – dacă facturăm individual. Practic, nenumărate semne şi simptome, inclusiv în plan spiritual, pot fi trecute – psihologic, cultural – la pasivul crizei schiţate în cartea Istoria aroganţei.

Pentru a afla rădăcinile crizei, Luigi Zoja se întoarce la Antichitate, la vechii greci, care, prin filosofie şi mod de viaţă, ne-ar putea sugera antidotul răului contemporan (deşi, o spune tot autorul, la vechii greci aflăm in nuce şi sămânţa acestui rău): „Pentru grecii antici, să vrei prea mult era hýbris, singurul păcat adevărat conform eticii lor. Noi suntem mândri că am moştenit de la greci fundamentele noastre filosofice, ştiinţifice, artistice, dar am răsturnat cu capul în jos învăţătura lor morală”. Şi reconsideră concepte precum pe cel de paideia, un sens al educaţiei ca dezvoltare şi împlinire firească a datelor naturale individuale, foarte apropiat de ideea jungiană a individuaţiei. Autorul rescrie apoi, succint, dar nuanţat, întreaga istorie a culturii occidentale din perspectiva acestui ideal al creşterii nelimitate care, după secole, a condus la multiplu faţetata criză contemporană. Şi trasează totodată o paralelă la curentele gândirii sapienţiale orientale, în măsură să propună moduri şi chiar tehnici de autolimitare.

Demersul lui Luigi Zoja este unul ambiţios şi ramificat şi se serveşte de argumentele cele mai diverse. Nu este o demonstraţie şi nici nu ar putea fi, ci un eseu persuasiv care, dincolo – sau, mai bine spus, dincoace – de interdisciplinaritatea vioaie despre care aminteam, e vertebrat de o concepţie tipic jungiană, îndeosebi cu privire la mituri. Racorduri se pot face de aici, bineînţeles, nu puţine. Către teoria critică a societăţii. Către criticile consumerismului. Către reflecţiile despre criza economică globală de azi, către vederi ecologiste ori către ipoteze cu privire la criza spirituală contemporană. Luigi Zoja rămâne în pragul acestora, e drept, fără ca măcar să le indice, dar sugestia este implicită, iar cartea despre psihologia aroganţei creşterii nelimitate schiţează o potecă abruptă, dar posibilă către explicaţiile istorice ale mult discutatei crize actuale (dacă despre o singură criză este vorba).

Unde este butonul de Escape?

Sau, cu o vorbă celebră a lui Claude Lelouche: Opriţi planeta, vreau să cobor!

Putem împiedica oare limuzina să accelereze continuu şi nelimitat? Putem aboli creşterea fără sfârşit, care nu ar fi, la urma urmelor, spune Zoja, „decât o metaforă naivă a nemuririi”?

L-am întrebat ce crede despre fenomene contemporane locale, dar în plină expansiune, precum cel al slow-food-ului (şi al slow-orice-ului, dat fiind că sintagma a devenit în ultimii ani populară şi se aplică în tot mai multe privinţe, precum în cele ce ţin de presă, sub forma slow-news-ului, analizat de prietenul meu Victor Popescu într-un articol recent din Cultura). Reprezintă aceste „încetiniri” o reacţie articulată la creşterea accelerată, permanentă a ritmurilor vremii? Observând cu fineţe că slow-food-ul (care este, şi ea, o idee italienească, prin Carlo Petrini) nu înseamnă necesarmente să mănânci mai lent (poate numai în raport cu slow food-ul), ci să îţi acorzi timp, Luigi Zoja adaugă că, în general, timpul este o resursă care trebuie de asemenea protejată, precum geografia resurselor naturale. În cartea sa, Zoja vede ca posibile ieşiri din limuzină curajul ideatic şi revenirea la sau reinventarea unei concepţii etice. Nu sunt soluţii de self-help sau statusuri de Facebook, ci apeluri pentru un nou etos, care să regăsească ceva din vechile filosofii. Inspiraţii – să le numim, mai bine, aşa.

Ar fi fost şi naivă identificarea unei soluţii la o problemă atât de proteică şi de globală (şi cu o istorie cât lumea) precum cea din Istoria aroganţei. Luigi Zoja ne oferă în schimb, erudit, dar şi cu acuitate analitică, o seamă de reflecţii şi de teme de reflecţie, câteva cote alese, importante de bibliografie şi mai ales unghiuri inedite şi insight-uri catalizatoare cu privire la probleme care, într-o formă sau alta, ne frământă astăzi. Global.

Preluat din Cultura