Psihanalizabil

Constat în ultimii ani tot mai dese invocări în presă ale Sigmund Freud şi ale psihanalizei, îndeosebi sub eticheta de psihanalizabil. De pildă într-un articol al acestor zile de pe Yahoo News, „Apostolii lui Stalin” (pentru a nu da bibliografie la zi, mult mai „încinsă”), are ca intertitlu „Visul lui Freud”. Freud, desigur, nu ştie nimic despre apostolul român al lui Stalin, care i-ar putea fi însă – odată cu întregul partid – un caz „de vis” pe divan: „Cum ajunge Vasile Luca […] să aibă o asemenea putere în partid? Răspunsul poate fi dat şi de psihanalistul Sigmund Freud, dar se poate vorbi şi de o penurie de membri într-un partid scos în afara legii în interbelic.”

Poate că totuşi mai degrabă despre o penurie ar fi vorba…

Psihanalizabil – cand apare

Să ne nedumerim deci: ce înseamnă psihanalizabil în accepţiunea străzii şi a presei?

Aşa cum m-am lămurit după un succint inventar al cazurilor de psihanalizabil, cuvântul e folosit atunci când: (1) Se sugerează existenţa unei realităţi spirituale aflate dincolo de percepţia obişnuită, de obicei psihice, şi se invită astfel la interpretare, mărturisindu-se totodată despre neputinţa, momentană sau mai degrabă definitivă, a emiţătorului de a proceda el însuşi la operaţie. Într-un sens tipic românesc, mai pop filosofard, chestiunea pare metafizică (amplificată, misterios, de perpetua întârziere a interpretării) acolo unde ea este doar una curentă de vocabular şi psihanaliză culturală. (2) Autorul doreşte să amendeze o persoană cu porniri joase, reprobabile. O utilizare amintind de caricaturile interbelice ale psihanalizei de circulaţie prin mediile intelectuale şi prin presă. (3) Autorul intenţionează să injurieze o persoană şi o face în manieră „contemporană”, patologizând, substituind cuvintele „nebun” sau, câteodată, „prost”. După gust, se lasă să se înţeleagă şi că autorul ştie mai multe decât vrea să ne spună despre problemele incriminatului. (4) Autorul doreşte să-şi atribuie o competenţă tentantă, dar despre care are numai o vagă idee (şi de care se simte, eventual, atras; se ştie, o atracţie îndelungată, dar nesatisfăcută faţă de un domeniu creează în timp iluzia proprietăţii lui). (5) Autorul, un dilettante (în sensul bun), are o idee corectă, deşi aproximativă, despre interpretarea de tip psihanalitic. (6) Autorul chiar ştie ce spune.

Psihanalizabil – ce înseamnă

Mai toate aceste sensuri (lista rămâne deschisă) se amestecă în varii proporţii şi nuanţe. Nota lor comună este intenţia de a incrimina (o persoană), ceea ce, în absenţa unei minime cunoaşteri a domeniului, nu am putea numi nici măcar psihanaliză sălbatică. Alte accepţiuni reflectă intenţia de a explica (o situaţie), dar numai ca proiect minimal, ca punct final al unei idei ce nu mai poate fi continuată. Într-un fel sau altul, psihanaliza este mobilizată pentru scopuri care nu-i sunt proprii, de unde am putea deduce că în genere ce-i psihanalizabil ţine la distanţă psihanaliza de majoritatea celor care îl deduc dimprejur. Psihanalizabilul reprezintă suprafaţa interesului psihanalitic, contactul cel mai superficial cu psihanaliza, vederea ei periferică. E distanţa maximă la care te poţi păstra faţă de psihanaliză având-o totuşi în vedere. Întâlnirea de gradul III cu propriile proiecţii. Sau unitatea minimală de interes psihanalitic, aproape golită de conţinut şi mai mult lingvistică, monedă de schimb pentru felurite alte interese.

Evident că avem şi o fundamentală ambivalenţă încapsulată de psihanalizabil, din moment ce este totuşi preferat altora şi în acelaşi timp respins. Şi rezistenţă la psihanaliză. Dar, vorba unei psihanaliste franceze, „treaba publicului este să reziste”.

Preluat din Cultura

Foto: http://colleenmkellymft.com/specialty-area-background/psychoanalysis-and-the-relational-perspective/