Brindusa Orasanu: Impas in elaborare si etica psihanalistului

Brindusa Orasanu: Impas in elaborare si etica psihanalistului

Brindusa Orasanu abordeaza în lucrarea sa o temă mare, largă… cât psihanaliza: raporturile practicii psihanalitice cu etica. O temă largă, bazată, în expunerea sa, cu deosebire pe două referinţe. Una literară – tribulaţiile eroului Holden din opera-cult a lui J. D. Salinger, De veghe în lanul de secară – se pleacă de la consideraţia că ilustrarea literară ar putea funcţiona ca un fel de „metaforă dramatizată” a procesului etic. Cealaltă referinţă o constituie o vinietă clinică a unuia dintre raportorii atelierului „Actualul eticii în psihanaliză” al Congresului Psihanaliştilor de Limbă Franceză din acest an, de la Montréal.

Miza lucrării susţinute de Brindusa Orasanu ar constitui-o prin urmare detectarea raportului dintre etica analistului şi metoda psihanalitică, cu deosebire în momentele de impas ale analizei.

Cum e la Freud?

O trimitere importantă este la cartea Seducţia etică a situaţiei analitice de Viviane Chetrit-Vatine, respectiv la ideea că relaţia analitică ar fi în sine o situaţie etică, aşadar un apel pentru responsabilitate etică a psihanalistului. Analogia se face aici cu nevoia de ajutor a nou-născutului din partea adultului. Un alt reper semnificativ este cel freudian al „iubirii pentru adevăr”. Dificultăţile nu întârzie să apară în dezvoltarea acestui concept, însă. În exprimarea lui Dominique Bourdin, obstacolul dintâi în acest caz, pentru Freud, este cel „de a gândi adevărul care aparţine unei realităţi pur subiective, precum amintirea unui vis”. Totuşi, Freud, cel din Interpretarea viselor, pare să legitimeze adevărul subiectiv, cu toate deformările inerente. Freud îşi ia şi precauţii, precum în Prelegeri de introducere în psihanaliză, unde avertizează asupra simplificărilor de natură să greveze fidelitatea pentru adevăr. Este vorba, cum se poate bănui, nu doar despre un plan etic al discuţiei aici, ci şi despre unul ştiinţific. Dominique Bourdin consideră însă că, citindu-l pe Freud, putem vedea cum „concepţia ştiinţifică şi preocuparea etică despre adevăr nu pot fi despărţite.”

Etica si metoda psihanalitica se suprapun?

Întrebări apar nu puţine, desigur, în abordarea acestei teme – dar esenţială rămâne, după Brindusa Orasanu, urmatoarea: Spaţiul etic şi spaţiul metodei psihanalitice sunt oare tot una? Se suprapune ori se intrică etica practicianului cu metoda sa (precum ar crede un Jean-Luc Donnet, care deosebeşte între o faţetă etică internă şi o alta externă a metodei psihanalitice)?

Pentru Freud, în orice caz, spune Brindusa Orasanu, etica şi metoda s-ar părea că sunt suprapuse, nu separate. Freud se pronunţă împotriva unor false concepţii etice în analiză, ridicându-se astfel împotriva celor ce consideră că „psihanaliza ar trebui să fie în serviciul unei concepţii care l-ar obliga pe pacient să se înalţe la un nivel moralmente superior. După mine, spune Freud, nu ar fi decât un fel de tiranie mascată prin nobleţea scopului propus”. În corespondenţa cu Ludwig Binswanger, Freud observă, legat de contratransfer: „Trebuie să îţi recunoşti contratransferul şi să îl depăşeşti. A oferi cuiva prea puţin pentru că îl iubeşti prea mult înseamnă să faci o nedreptate pacientului şi să comiţi o eroare tehnică.” E o indicaţie, aceasta, spune Brindusa Orasanu, a faptului că pentru Freud metoda şi etica analistului se suprapun.

Concluzie

Concluzia ar fi că în relaţia psihanalitică momentele de impas îl invită pe analist la reflecţie despre limitele metodei sale, prin urmare momentele de impas „presupun un proces de natură etică”.