Depresie la plural
Urmărind scurtmetrajul The Wreck de Kevin Haus în cea de a doua zi a Festivalului Internaţional de Psihanaliză şi Film 2014, gândurile m-au dus la celebrul Love Story din 1970 al lui Erich Segal (scenarist, regizorul fiind Arthur Hiller), cu trista şi, de atunci, iconica poveste de iubire dintre Ali McGraw şi Ryan O’Neal. O poveste care a frânt inimile în epocă, a fost multiplu oscarizată şi a făcut reţetă în anii ’70 şi peste timp, aducând o ploaie de remake-uri. Erich Segal a creat, de fapt, un gen.
Povestea de iubire era foarte tristă, dar drapată romantic, virată în romance. The Wreck mi se pare un love story al zilelor noastre, în care faldurile romantice s-au desfăcut, lăsând să se vadă mai mult o depresie, decât povestea de dragoste, care există, dar pare secundară. Este vorba tot despre un cuplu, dar aici nu mai vorbim despre o tristeţe sfâşietoare sau despre o depresie mascată, ci despre depresia nudă.
Dar oare despre o depresie vorbim, ori despre două? Am fost înclinat, iniţial, să văd numai depresia ei. Dar n-am înţeles – după tulburătoarea întorsătură a filmului – de ce în imaginea finală ea apare – recurent, simetric cu începutul – pe plajă (ca o epavă), într-o ipostază care nu ne lămureşte nici dacă mai este sau nu în viaţă. După ce, aşa cum am văzut, supravieţuise şi se întorsese acasă.
Iar ideea care mi-a venit, de a reconsidera şi de a bascula de fapt tot prin această ultimă (şi primă, de altfel) scenă, a fost că lucrurile ar putea sta, de fapt, invers. Că, în pofida aparentei cronologii a filmului, cel în depresie era el, iar ea, pe parcursul întregului film şi cu multe flash-back-uri (sau flash-forward-uri? greu de stabilit uneori), îşi făcea, de fapt, doliul după dispariţia lui. O interpretare care îşi află, de altfel, elemente de susţinere în film – ne amintim, de pildă, cum într-una dintre primele scene el aşteaptă metroul, deprimat şi aproape suicidal (ne întrebăm câteva momente dacă se va arunca sau nu înaintea metroului).
Cine în depresia cui se află, de fapt?
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Un love story cu mai multe intrari si iesiri
În cele din urmă, prefer să nu decid asupra acestui lucru, cu atât mai mult cu cât impresia mea este că anume povestea este construită ambiguu, cu elemente suficiente pentru probarea ambelor ipoteze – iar discuţia după proiecţie cu regizorul filmului mi-a confirmat aceasta. Aş spune că The Wreck este nu doar un love story al zilelor noastre, în care depresia apare necamuflată (o caracteristică pe care aş vedea-o ca esenţială, de altfel, pentru multe pelicule contemporane, axate azi mai mult ca oricând pe depresie şi pe traumă). Dar şi că este un love story cu dublă comandă şi o depresie la plural: cei doi iubiţi sunt amândoi în depresie; şi nu doar ea dispare, ci amândoi; ori poate că, de fapt, nici unul. Avem în film argumente pentru oricare dintre aceste ipoteze.
Psihoterapeut bun Bucuresti – cum il gasesti
Ce rămâne peste – ori pe sub – toate e depresia, iar scurtmetrajul lui Kevin Haus cred că poate fi văzut ca o alegorie, cu mai multe intrări şi ieşiri (şi, într-un fel, fără ieşire), a acesteia.
Legat de articolul „Depresie la plural”, vizitează şi „The Wreck de Kevin Haus: o poveste (sau două?) despre depresie”
