Radu Jude, Andrea Sabbadini si "Toata lumea din familia noastra"

Unul dintre cele mai vii momente ale Conferinței din acest an a fost vizionarea filmului Toată lumea din familia noastră a lui Radu Jude și discuțiile ce au urmat după vizionare în prezența regizorului.

Filmul a fost ales de Andrea Sabbadini, psihanalist și director al European Psychoanalytic Film Festival și, pot spune, a fost o alegere foarte inspirată. Filmul a stârnit reacții variate din partea publicului și a reprezentat un liant de comunicare între cei prezenți.

Am ales pentru acest articol să nu vorbesc prea mult despre elemente de interpretare ale acestui film, piste de interpretare care au fost sugerate atât de Andrea Sabbadini, cât și de cei care au luat cuvântul în cadrul discuțiilor ulterioare. Mă voi referi, în cele ce urmează, la impresiile pe care le-au lăsat asupra mea momentele de discuții și de interpretări la care a luat parte și regizorul Radu Jude.

Producția lui Jude este una de bună calitate și foarte ofertantă interpretării. Aceasta a fost impresia mea și impresia generală a publicului. Ceea ce ar merita însă a fi adus în atenție și supus unei reflecții mai riguroase este legat de implicațiile pe care le are prezența regizorului într-un grup de lucru care se întâlnește pentru a discuta și pentru a interpreta pelicula.

Procesul interpretării unui film este destul de de complicat. El se complică și mai mult în prezența regizorului deoarece implică un dublu risc: cel al unei interpretări sălbatice de tip „ce a vrut autorul să spună” și cel al întâlnirii cu propriile rezistențe ale creatorului operei de artă. În acest context interpretarea, fie ea bine argumentată și valabilă, riscă să se transforme într-o intruziune, într-un abuz asupra celui căruia îi este adres interpretarea. Sigur, mai e și aspectul propriilor proiecții asupra filmului (proiecției!) vizionate care, într-un cadru și un grup familiarizat cu gândirea psihanalitcă rodește și conduce la creștere, la o experiență trăită împreună. Într-un alt cadru însă, aceste proiecții provoacă ruperea legăturii grupale. Alternativa acestui demers riscant este propunerea unui dialog care să rămână mai aproape de zona conștiinței, adică un dialog în care publicul să lanseze întrebări (mai tehnice) la care regizorul (sau echipa de filmare prezentă) să răspundă. Fapt care, desigur, s-ar îndepărta destul de mult de un demers interpretativ.

Riscul intepretărilor sălbatice asupra operei de artă a fost foarte clar ilustrat de chiar regizorul Radu Jude, prezent la dezbatere, care a mărturisit că cea mai stranie intepretare pe care a auzit-o referitoare la filmul său a fost cea în care i se spusese că personajul Marius era România, bunica maternă era Uniunea Europeană, iar fetița era acquis-ul comunitar. Interpretare lansată, desigur, nu de un psihanalist :).