Teocratia si capturarea ideii de Dumnezeu

Ceea ce mă înfioară nu este existența unor societăți „teocratice”. Termenul ascunde o falsă problemă. „Teocratia” adevărată ar însemna conducerea treburilor omenești de către un Dumnezeu unic. În fapt, așa zisele societăți teocratice (de la Egiptul Antic până la Republica islamică a Iranului) sunt hierocratice, conduse de preoți. Dar, folosindu-se de teroarea indusă de „frica de Dumnezeu”, hiereii (preoții) comit cea mai gravă impostură. Din punct de vedere teologic este ceea ce Decalogul numește „să iei numele Domnului în deșert”. Numai vrăjitorii teurgi pot pretinde să manipuleze voința Ființei Supreme.

„Teocratia” nu este guvernarea prin Dumnezeu, ci capturarea ideii de Dumnezeu într-o întreprindere terestră.

Înstăpânirea cunoaște trepte. Una este asocierea oportunistă cu Puterea consacrată. Sau, complementar, utilizarea aparatului eclezial de către o guvernare sau un regim politic. În toate cazurile este vorba de o alianță cu grade diferite de oportunism. Democrația creștină autentică evită orice colaborare directă cu Biserica, așa cum proclama T. S. Eliot în eseul despre Ideea unei democrații creștine.

Citeştedespre

A doua treaptă este statul hierocratic. În Iran constituția prevede un parlament, un guvern, un președinte. Peste această ierarhie „normală”, precum o construcție suprapusă, se găsește „ghidul suprem” însărcinat să controleze puterea laică, singură abilitată să decidă ce vrea cu adevărat Creatorul.

A treia treaptă este barbaria religioasă, perfect întrupată de actualul „Califat” islamic din Irak și Siria care practică teroarea absolută și jaful în numele Domnului.

În primul caz se poate vorbi de o presiune ideologică. În al doilea – de un control material și spiritual total. În al treilea, limitele fizice sunt sparte, iar trupul însuși este, direct și permanent, amenințat.

Filosofii care denunță impostura religiei ar trebui, mai de grabă, să denunțe confiscarea ei.