Winter sleep, o meditatie cinematografica asupra sentimentului turcesc de melancolie

Winter sleep este ultimul film al regizorului turc Nuri Bilge Ceylan, câștigător în 2014 al premiului Palm d’Or în cadrul Festivalului de Film de la Cannes. Este o meditație cinematografică de aproximativ trei ore despre bogați și săraci, despre morală și politică, religie și secularism, iubire și ură, soți și soții. Dincolo de toate acestea, este un film despre sentimentul turcesc de melancolie, hüzün, ilustrat atât de expresiv de Orhan Pamuk în romanul său Istanbul. O analiză consistentă a conceptului hüzün citiți într-un articol al profesorului Horia Pătrașcu, pe Cafe Gradiva.

Winter Sleep transmite o stare de hibernare, de degradare și înghețare a sufletelor și minților umane. Personajele, puține la număr, trăiesc în case săpate în rocă. Peisajul unei Anatolii superbe dar extrem de austere care adăpostește niște oameni care au resurse financiare consistente dar ale căror suflete sunt pietrificate și sfâșiate de plictiseală. La celălalt pol se află săracii chiriași, hăituiți în permanență de amenințarea că vor fi dați afară din casă și lăsați pe drumuri în plină iarnă. Winter Sleep evocă un loc în care plictiseala ia locul elaborării, în care invidia și reproșurile atacă legăturile de iubire.

Personajul principal, un bătrân cu barbă albă și cu ochi melancolici, este un fost actor care are o rubrică editorială într-un ziar local numit, foarte sugestiv, Vocea stepei. Aydin, acesta e numele lui, este acuzat de soție de egoism, cinism și de un spirit disprețuitor. În fapt, el este un personaj sensibil, măcinat de vinovății diverse și cu aspirații intelectuale și artistice târzii. Scrie despre moralitate și religie dar, în același timp, este pe punctul de a-i izgoni pe niște chiriași săraci care locuiesc într-una din proprietățile lui din cauză că nu mai au bani pentru rentă. Este un personaj care trezește când simpatie, când antipatii. Această oscilație dă caracterul real, de autenticitate al personajului. Aydin este figura reprezentativă pentru intelectualul turc modern afirma regizorul într-unul dintre interviurile acordate. O persoană care a ajuns, practic, să urască pe toată lumea. În această lume nu este loc pentru revoltă, ea este înăbușită de melancolie și de înghețare.

Numărul restrâns al personajelor trimite la aşa-numitele drame de cameră ale lui Ingmar Bergman, filme în care el foloseşte o tehnică unică de regizare. Conceptul este inspirat din muzică, de orchestrele de cameră. Scopul lui Bergman cu aceste filme a fost de a redescoperi esenţa teatrului folosind un număr mic de caractere care joacă într-un singur cadru, o cameră de pildă, pe tot parcursul peliculei.

Dialogul, puternic intelectualizat, nu duce către elaborare și îmbogățire cu sensuri, ci stă tocmai împotriva acestora. Rolul dialogului este nu de a facilita comunicarea, ci de a o bloca.

O scenă de o frumusețe cinematografică aparte este aceea în care un cal sălbatic – din nou foarte sugestiv – este prins și obligat la domesticire. Nefericirea calului este o oglindă pentru nefericirea personajelor.

Plictiseala este o altă stare invocată de mai multe ori de unul dintre personaje (soția lui Aydin, Nihal). Asta m-a dus cu gândul la o situație pe care o descrie psihanalistul și doctorul D. Winnicott. El este întrebat de un grup de preoți anglicani asupra unui criteriu care ar putea diferenția o persoană bolnavă care are nevoie de ajutor psihiatric de o persoană care, în urma unor discuții cu acești duhovnici, ar fi capabilă să se ajute singură. Uimit de simplitatea și, în același timp, de complexitatea acestei întrebări, Winnicott dă un răspuns foarte interesant. El spune că dacă persoana, în ciuda suferinței și conflictelor sale, reușește să le mențină interesul în timp ce povestește trăirile sale, este suficient de sănătoasă pentru a putea beneficia doar de pe urma discuției cu ei. Dacă, dimpotrivă, în timp ce persoana povestește ei se simt plictisiți, înseamnă că ea are nevoie de ajutor specializat psihiatric. Întorcându-mă la personajul în discuție, nefericita tânără soție care invocă permanentă plictiseală vorbește, de fapt, despre o stare generală de alienare care a ajuns să împovăreze întreaga suflare.

Acum puteţi viziona Winter Sleep şi în cinematografele din România.