Atentie Cade Tencuiala. Tencuiala lui Damocles

Atentie Cade Tencuiala

„Atenţie! Cade tencuiala!” Adesea cade cu câte trei ascuţite, letale semne de exclamare. Frecvenţa avertismentului a crescut exponenţial în ultimele luni, cine ştie de ce. (Există oare vreo lege care îi obligă pe bucureşteni să-l afişeze pe clădiri sau pe sforile cu care le pun sub carantină?). Sigur e că „Atenţie! Cade tencuiala!” a ajuns cea mai de succes idee de decorare a oraşului din ultima vreme, mai ales în centru – şi nu m-ar mira să eclipseze chiar apropiatele instalaţii de Crăciun. Care nu cad.

Raţiunile practice ale anunţului sunt evidente şi indiscutabile. Tencuiala s-ar putea desprinde, într-adevăr, de pe numeroase clădiri vechi. Poate că pe alocuri s-a şi întâmplat, iar cineva a scăpat ca prin urechile acului de la o moarte sigură. Mai puţin vizibile însă mi se par semnificaţiile anunţului în imaginarul bucureştean, fie ca intenţii subterane, fie ca efecte neelucidate.

Atentie Cade Tencuiala. Tencuiala lui Damocles. Ceva ne va lovi cu siguranta la un moment dat, pe neasteptate si mai devreme chiar decat ne inchipuim

Frapează mai întâi compulsiva retorică a anunţului, care ar trebui să indice o posibilitate, dar prescrie o acţiune ce are loc, se pare, chiar sub ochii noştri. Efectul aproape optic este cel de iminenţă. Ceva ne va lovi cu siguranţă la un moment dat, pe neaşteptate şi mai devreme chiar decât ne închipuim, precum filosoficele cărămizi sau anecdoticele ghiveciuri de flori, aleatoare, dar implacabile, ce curmă traseul pietonului liniştit. Ne îngrijorează apoi şi nota de arbitrar. De ce pe mine, pe strada X sau lângă imobilul Y, cu care nu am decât o relaţie de proximitate, de altfel foarte trecătoare? Şi ne mai subminează nu în ultimul rând senzaţia de perpetuă şi maximă nesiguranţă, pentru că este totuşi oraşul meu, în care locuiesc şi în care, iată, mă paşte tocmai de aceea un pericol mortal. Sau, după vorba faimoasă a lui Freud despre eu: nu sunt stăpân în casa mea, cum credeam.

Citeştedespre

Suspendat la înălţime, anunţul pare o sabie a lui Damocles peste capul fiecărui bucureştean. Va cădea ea vreodată? Şi ce-am putea face? S-ar părea că nimic, ceea ce reiese chiar din cum e formulată problema. Dacă am citi anunţul la microscopul inconştientului, atunci am putea vorbi (ne)liniştiţi despre o întoarcere a refulatului. Despre vechile case (străvezii simboluri ale eului ori ale corpului) care ni se prăbuşesc în cap pentru că nu le-am consolidat la vreme. Apărările sunt debordate, inevitabilul, fără chip şi dată, se produce, refulatul se revarsă pe stradă şi în viaţa de zi cu zi. Am putea vorbi şi despre o vină inconştientă, pe care nu ne-o (re)cunoaştem, şi despre o mare şi urgentă nevoie de pedeapsă pe care anunţul o traduce în mod repetat. Despre gândire magică, pericolul ameninţând prin simpla relaţie de contiguitate. Şi despre obsesionale ritualuri întru prevenirea marelui necunoscut.

Dar nu ştim că tocmai aşa ar sta lucrurile şi că nu sunt simple speculaţii. Vom vedea doar că inexorabila tencuială nu e singura spaimă ce poartă cele trei mărci – a iminenţei, a arbitrarului şi a pericolului maxim şi permanent, ci doar cea mai nouă dintr-un serial punitiv. Ne aflăm în discursul bulinei roşii de pe vechile clădiri vulnerabile la seisme. Şi în cel al cutremurului însuşi, nu altfel decât devastator şi pe cale să aibă loc, aşa cum periodic ne anunţă la televiziune oameni cu diverse calităţi, dintre care una primează: ei ştiu sigur, printre noi, ceilalţi, care, precum am văzut, nu prea ştim nimic, decât că se va întâmpla. Altfel spus, prezicătorii ne preiau cu regularitate angoasele, le exprimă, le amplifică şi le dau formă, ceea ce, să recunoaştem, le face mult mai uşor de suportat.

Până una, alta, ceea ce ne loveşte (frapează) este anunţul despre tencuială. Tencuiala însăşi întârzie să cadă.

Spuneam că nu măsurile şi raţiunile practice le luăm în calcul. Totuşi, de la un punct nu mai vorbim despre raţiuni, ci despre raţionalizări, şi ne pot mira unele alegeri obscure sau încâlcite ale oraşului. Există un motiv, nu mereu sau nu în primul rând de ordin practic sau economic, pentru o preferinţă sau alta. De ce să tencuieşti clădirile cu anunţuri mai degrabă decât să le tencuieşti la propriu? Sau în loc să degajezi gheaţa ce stă să cadă de pe acoperiş?

Pentru că da, să nu uităm: în curând vine iarna, iar peste oraş va ninge cu anunţuri de sezon. Atenţie! Cad sloiuri! Gheaţă! Zăpadă!!!