Daniela Luca: Intre surori – iubire, ura, rivalitate, invidie, in relatia fraterna si in relatia analitica

A fi frate, soră, ţine de domeniul naturalului, remarcă în deschiderea teoretică a expunerii sale psihanalistul Daniela Luca – este, s-ar putea spune după Freud, o altă „rocă a biologicului”. Şi, deşi în psihanaliză se obişnuieşte (după Freud şi Jung şi trecând prin Lacan) să se remarce existenţa unui complex fratern, totuşi literatura de specialitate îl abordează numai rareori.

Complexul fratern are o structură, dinamică şi economie specifice şi trimite la o esenţială organizare a dorinţelor de iubire, narcisice şi obiectale, a agresivităţii şi a urii faţă de un frate sau de o soră. Două şi opuse sunt formele complexului fratern. Fie subiectul întreţine o relaţie fraternă având esenţialmente consistenţa psihică a unui obiect parţial, a unui apendice al corpului matern fantasmat sau al propriului corp fantasmat (forma arhaică, ce se va transforma odată cu complexul lui Oedip). Fie o formă care intră în logica unui triunghi al rivalităţii, preoedipian şi oedipian, ce se deosebeşte de triunghiul oedipian prin obiectele care îl constituie, prin investiţiile de iubire şi ură, prin gelozie, invidie şi violenţă.

Vorbind despre rivalitate şi gelozie în cadrul relaţiei fraterne, Daniela Luca arată că apariţia unei surori ori a unui frate poate fi percepută de subiect, prin însăşi prezenţa lor, drept un obstacol sau o limitare în relaţia cu mama sau cu tata sau cu ambii părinţi, pe care subiectul ar dori-o, bineînţeles, exclusivă. Evenimentul naşterii unei surori sau a unui frate devine pentru subiect prilejul de a se îndoi de sine şi de a-şi pune întrebări cu privire la ce reprezintă el pentru părinţi. Scena rivalului care îi acaparează mama semnifică, evident, pierderea puterii asupra ei, de netolerat, sau tot atât de puţin tolerat precum pierderea omnipotenţei narcisice. Vederea satisfacţiei mamei prilejuită de celălalt produce o puternică lezare narcisică, care poate conduce la sentimente de anihilare, disperare, deprimare, furie neputincioasă, sau poate activa mecanisme de denegare.

Pe de altă parte, fantasmele de comuniune fraternă, de indistincţie au la origine raportul pe care fraţii îl întreţin cu corpul matern: ei au ocupat acelaşi spaţiu în corpul şi psihicul mamei, succesiv sau simultan (în cazul gemenilor). Nu în calitate de subiecţi, ci ca obiecte parţiale, care, pe de altă parte, sunt obiecte ameninţătoare: guri devoratoare, părţi ale corpului matern, o magmă nediferenţiată de organe. Ele reprezintă, aşa cum spune Daniela Luca, „suportul primitiv al violenţei şi al urii în cadrul pasiunii mortifere”: invidia, ura şi rivalitatea precoce nu au ca miză numai sânul hrănitor, ci şi lupta pentru ocuparea doar pentru sine a spaţiului matern, spre a ieşi astfel dintr-un soi de ambuteiaj.

Este important de precizat că transferul fratern şi transferul matern
/ patern nu se disting între ele precum conţinutul manifest de
conţinutul latent, ci ca două registre diferite, între care există
relaţii multiple şi contradictorii, printre care transpunerea unuia în
celălalt. De asemenea, complexul fratern trebuie distins de legătura
fraternă, cel dintâi organizând-o pe cea din urmă, cu efecte care transgresează cadrul familial către grupuri şi instituţii.

Care ar fi prin urmare avantajele luării în considerare psihanalitică a fratriei? Relaţia fraternă se referă la o istorie personală concretă şi la particularităţile experienţei infantile, abordată fiind fie într-un context psihopatologic (şi al relaţiilor de obiect), fie din punctul de vedere al etapelor de dezvoltare individuală. Este adevărat (aşa cum a mai fost semnalat şi de alţi vorbitori, prin ceea ce pare a fi un contraargument-cheie) că relaţia fraternă poate fi utilizată defensiv, prin deplasare, în raport cu transferul matern sau patern. Dar ea poate de asemenea să ofere indicii utile analistului tocmai prin înţelegerea acestei defense. Analiza, în transfer, a aspectelor fraterne
ale relaţiilor sociale, de prietenie sau conjugale poate constitui totodată o importantă
cale de acces în rememorarea şi reconstituirea conflictelor
din copilărie sau din adolescenţă – cu deosebire a acelor aspecte ce
privesc problematica narcisismului, a homosexualităţii, a bisexualităţii
ori a ambivalenţei. 

Dorin-Liviu Bîtfoi

este psihanalist-in-formare, scriitor si jurnalist. A fondat si conduce AIPsA, Cafe Gradiva si Psihoo. Cea mai recenta carte publicata: Asa s-a nascut omul nou. In Romania anilor ’50.

Toate articolele acestui autor

www.cafegradiva.ro