 |
| Brandusa Orasanu, Francoise Neau, Fanny Dargent, Daniela Luca, Matei Georgescu |
Fa-te frate cu dracul si dupa ce treci puntea: de la formele radicale ale fratriei la originarul social
In cadrul Colocviului de Psihanaliza din 4 aprilie 2015 de la Universitatea Titu Maiorescu, Matei Georgescu a prezentat o lucrare despre aspectele arhaice ale fratriei. Abordand mai intai problematica diabolicului in psihanaliza, apoi pe cea a complexului Oedip si a relatiei fraterne, psihanalistul Matei Georgescu propune o perspectiva originala privind fratria in originarul social romanesc.
Un bine-cunoscut proverb romanesc spune astfel:
Fa-te frate cu dracul pana treci puntea!
Uneori, pentru a indeplini cu succes un obiectiv, fiinta umana este nevoita sa faca un pact cu Necuratul. Matei Georgescu propune o noua cheie interpretativa a acestei zicale. Din punctul lui de vedere, pactul facut cu diavolul reprezinta „formele de recuperare a necurateniei”. Cel care evita sau neaga un astfel de pact este sortit suferintei si repetitiei compulsive. Sa explicam: diavolul, diabolicul este corelat cu viata pulsionala, cu instinctualitatea refulata. Demonii sunt cei ce incarneaza aceste refulari. Cu cat persoana umana impinge mai departe de constiinta dimensiunea sa pulsionala, cu atat „diavolii” vor fi mai inversunati in a face rau si a produce suferinta. In plan clinic, multi-dimensional, dimensiunea diabolica a fratriei, explica Matei Georgescu, trimite spre registrul nevrotic, pervers sau psihotic.
Alaturi de imaginea Necuratului sta figura vrajitoarei ca aliat si trimis al Diavolului. Parintele psihanalizei, Sigmund Freud a fost interesat de fenomenul vrajitoriei si de felul in care erau prinse si pedepsite vrajitoarele in Evul Mediu. Acest subiect l-a preocupat pe Freud cu atat mai mult cu cat psihanaliza avea sa se nasca in urma reflectiilor asupra noului chip al vrajitoriei, isteria.
Intorcandu-ne la proverbul de mai sus, Matei Georgescu isi continua incursiunea catre adancurile psihismului si ajunge intr-un loc, dincolo de principiul placerii, acolo unde isi are radacinile dimensiunea diabolica a psihicului uman. Puntea catre acest loc semnifica travaliul de elaborare si pe cel al intricarii pulsionale, obiective atinse intr-o cura analitica.
René Kaës vorbeste despre complexul fratern ca despre un conflict radical echivalent celui dintre viata si moarte. Conform unei istorisiri cosmogonice,
Fartatul si Nefartatul pluteau deasupra apelor iar Fartatul ii cere fratelui sau sa culeaga nisip de pe fundul marii, in numele sau, pentru a se putea odihni amandoi pe o bucata de pamant. Din putinul nisip strans, Fartatul reuseste sa faca o turta de pamant pe care cei doi se intind. Nefartatul incearca sa puna stapanire pe pamant, aruncandu-si fratele in apa. Pamantul creste mereu pentru a-l tine pe Fartat si astfel se naste intregul uscat.
Iata dialectica dintre pulsiunea vietii si pulsiunea mortii, dintre Eros care unifica, aduce impreuna, si Thanatos care dezbina, separa.
Matei Georgescu aduce, in continuare, cateva exemple care sa ilustreze caracterul radical al fratriei. Ideologia comunista, de pilda, promova un „unul comunitar”, tovarasul. Alte forma de fratrie nu erau acceptate si, daca ele totusi existau, trebuiau anihilate. Caracterul regresiv si fuzional al Unului apartine registrului mortifer care nu lasa loc aparitiei conflictului si, deci, a cresterii. Acest Unul duce catre clivaj, spargere in bucati, aneantenizare. Radicalitatea complexului fratern se zareste si in istorisirea biblica a fratilor Cain si Abel in care Cain il omoara pe fratele sau mai mic din cauza ca acesta „placuse Domnului” pentru ca adusese o jertfa de sange, iar el, Cain, adusese jertfa din roadele campului.
Dimensiunea fratriei este deosebit de importanta in perioada vechi-testamentara in care tatal investea in mod deosebit relatia cu primul nascut (vezi cazul lui Iacob si Esau in care Esau, fratele cel mare, isi vinde dreptul de intai nascut fratelui mai mic pe o ciorba de linte). Conform scrierilor Vechiului Testament, intaiul nascut era urmasul direct al tatalui si era investit cu o autoritate deosebita, avand dreptul de a lua decizii in locul tatalui sau, in anumite situatii. Constatam, prin urmare, ca piatra de temelie a triangularii fraterne si oedipiene este data de figura paterna. Daca in cazul complexului Oedip vorbim despre structurarea psihismului prin interdictia incestului care face posibila si diferentierea intre sexe, complexul fratern, propune Matei Georgescu, reprezinta o defensa fata de cel oedipian. Complexul fratern se regaseste in forma lui radicala in relatia dintre copiii lui Oedip, Polinice si Eteocle care se omoara reciproc, pentru ca cel din urma incalca regula prin care cei doi trebuiau sa domneasca alternativ.
Complexul Oedip pune baza relatiilor sociale, a moralei si a religiei si instaureaza societatea umana. Paricidul originar da nastere sentimenului de vinovatie. O fratrie si, in general, o comunitate sociala iau fiinta in urma legarii urii primare si a transformarii rivalitatii si a agresivitatii in spirit empatic si colaborare „frateasca”.
Structurile de tip fraternitate sau suroritate trebuie gandite ca opuse complexului lui Oedip, dar nu ca fiind defecte, sau anormale, cat ca imaginand un nou tip de relatii umane, care scapa de structura mommy-daddy. Juliet Mitchell a arat asta in Siblings. Deleuze si Guattari au sugerat asta in Anti-Oedip. Desi "tovarase" a functionat ca norma socialista, apelativul a fost gandit initial sa propuna o forma diferita de relationare umana. Psihanalistii care sustin numai complexul mommy-daddy vor doar o adaptare functionala la asa zisele norme "naturale." Munca critica pleaca de la gandirea unei alte structuri relationale care se plaseaza dincolo de Oedip ca norma unica.